0.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Calitatea, o prioritate pentru mediul de afaceri din Timiș

Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională organizează cursului de „Auditor intern al sistemului de management al calităţii”, conform ISO 9001:2015 și ISO 19011:2011 (COR 214130).

Cursul se adresează personalului care coordonează sau participă la evaluarea prin audit a sistemului de management al calităţii din cadrul firmelor care intenţionează, sunt în curs de implementare sau au implementat un sistem de management al calităţii conform ISO 9001:2015 – instrument eficient de optimizare a proceselor interne, respectiv de câştigare a încrederii clienţilor.
În cadrul cursului vor fi abordate aspecte privind: noţiuni generale privind calitatea; principiile managementului calităţii; cerințele noului standard ISO 9001:2015; auditul calităţii (audituri interne, clasificarea auditurilor, etapele auditului intern, selectarea auditorilor, responsabilităţile personalului implicat în auditul intern, tehnici de comunicare, recomandări pentru auditat).
Auditorul în domeniul calității se ocupă, în principal, cu planificarea procesului de audit, colectarea și structurarea informațiilor specifice procesului de audit, analiza și aprecierea conformității și eficacității sistemului de management al calității, examinarea documentelor referitoare la sistemul de management al calității, întocmirea documentelor specifice procesului de audit.
Auditurile calităţii ajută managementul de vârf al organizaţiei să ia deciziile necesare, respectiv să aloce adecvat resursele în vederea îmbunătăţirii performanţei, a optimizării rezultatelor, prin evidenţierea punctelor forte şi punctelor slabe ale organizaţiei. Auditul calităţii constituie un mod adecvat de evaluare a sistemului de management al calităţii existent şi trebuie înţeles de către toate părţile implicate ca un proces instructiv şi constructiv.
Auditul calităţii nu are drept scop blamarea organizaţiei sau pedepsirea personalului auditat. Auditul calităţii nu caută vinovaţi, ci dovezi obiective (nu impresii) privind oportunităţile de îmbunătăţire a sistemului de management al calităţii. Ursul se va desfășura între 7 și 11 martie 2016 (de luni până vineri între orele 16,30-20,30), la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Lector: ing. Lucian TARABÎC, Director S.C. QUALITARIUM, consultant calitate, auditor de certificare TÜV Austria și Lloyd’s Register, cu o experiență de 19 ani în domeniu.
Cursul este autorizat de Autoritatea Națională pentru Calificări iar certificatele obținute la absolvire au recunoaștere națională și internațională și sunt emise de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației. Diplomele se eliberează în maxim 30 de zile de la absolvirea cursului. Membrii CCIAT beneficiază de 10% reducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Municipiul Timișoara va negocia achiziționarea unui pachet de acțiuni pentru Aeroportul „Traian Vuia”

La inițiativa primarului Dominic Fritz, Municipiul Timișoara va negocia achiziționarea acțiunilor private ale Aeroportului „Traian Vuia”, respectiv pachetul de 20% deținut de Fondul Proprietatea....

PNL dorește încă o dezbatere publică despre taxele și impozitele locale

Pentru interesul comunității timișorene, pentru ca cetățenii și mediul economic din Timișoara să câștige cu adevărat, cu înțelepciune și precauție, PNL cheamă decidenții politici...

Citește și :