Călin Georgescu, aflat pe primul loc în turul 1 al alegerilor prezidențiale, este de părere că nașterea prin cezariană este o tragedie.
„Noi nu mai suntem capabili să punem întrebări pentru că în momentul în care s-a născut copilul, a intrat direct în structura manipulării. Imediat, pe loc, de când este născut. De fapt, dinainte de naștere pentru că este manipulată mama”, a spus el, în cadrul unui interviu acordat în luna mai 2024.
Potrivit acestuia, „când se naște un copil, se nasc 2 ființe, de fapt: mama și copilul”.
„Dacă viitoarea mamă este manipulată de genul în care nu poți să naști decât prin cezariană, cum nasc astăzi în România peste 90%, este o tragedie. Știți de ce? Pentru că se rupe firul divin. Mai mult, tu consideri și accepți că peste 90% sunt bolnave”, a afirmat Călin Georgescu.
Călin Georgescu, candidatul independent surpriză care s-a clasat pe primul loc în turul I al alegerilor prezidențiale din 2024, are 63 de ani, este absolvent al Facultății de Agronomie și deține un doctorat în pedologie, știință din domeniul agricol care se ocupă cu cunoașterea tipurilor de soluri.
Înainte de Revoluţie, a fost angajat ca inginer agronom la o întreprindere din Făgăraş, judeţul Braşov, a relatat news.ro. În anii ’90, a fost șef al biroului senatorial pentru Mediu și consilier al Ministrului Mediului, iar ulterior a condus ONG-ul Asociația Tineretului Ecologist din România (TER).
În guvernarea CDR din anii ’90, a devenit secretar general al Ministerului Mediului, iar în anii 2000 a ocupat funcții în Ministerul de Externe și la ONU în domeniul conservării mediului.
Numele său s-a aflat pe lista potențialilor premieri în anii 2011 și 2012, ca soluție de înlocuire a lui Emil Boc, a cărui popularitate era în scădere după măsurile luate în timpul crizei economice din 2009-2010. La acea vreme, Georgescu a spus că nu este interesat de șefia Guvernului.
După alegerile din 2020, când AUR a reușit să intre în Parlament, partidul lui George Simion l-a propus pe Călin Georgescu drept candidat la funcția de premier. Dorin Lulea, actualul prim-vicepreședinte al AUR, preciza la acea vreme că Georgescu nu era membru al partidului, fiind desemnat ca urmare a expertizei sale în dezvoltare durabilă.
La începutul anului 2022, George Simion anunța că Georgescu ar putea deveni președinte de onoare al AUR, însă lucrurile au luat o turnură neașteptată în urma unui interviu pe care actualul candidat l-a acordat Antenei 3 pe 31 ianuarie 2022. Atunci i s-au cerut explicații privind o declarație din anul precedent, în care Corneliu Zelea Codreau și Ion Antonescu era menționați ca „eroi” ai românilor: „Neamul românesc (…) a trăit prin Ştefan cel Mare, Mihai VIteazu, Horia, Avram Iancu, Kogălniceanu, Cuza, Corneliu Zelea Codreanu, mareşalul Ion Antonescu şi mulţi, mulţi alţi eroi”
Întrebat dacă această afirmație nu ar duce la izolarea sa în politica românească, Călin Georgescu a răspuns: „Toți au făcut și fapte bune, și altele mai puțin bune, dar în general un lider autentic este cel care spune adevărul și dacă nu spui adevărul nu ai cum să fii lider (…) Au fost și fapte bune, și fapte pe care nu le pot comenta, dar istoricii trebuie să demonstreze acest lucru și este treaba lor, nu a noastră. Față de martiri nu pot să am păreri, dar pot să spun, repet, că sunt din istoria noastră.”
Mai mult, Georgescu a spus că „Zelea Codreanu s-a luptat pentru moralitatea ființei umane”, iar atunci când i s-a adus aminte că legionarii i-au asasinat pe Armand Călinescu și Nicolae Iorga, el a răspuns: „Când istoria este mistificată, nu ai ce să discuți”.
În urma acestor afirmații, Parchetul General a dispus deschiderea unui dosar penal, în baza prevederilor OUG 31/2002 care, la articolul 5, definește ca infracțiune „fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.”
De asemenea, interviul a provocat iritare și la vârful AUR. „Dacă nu-și clarifică clar ideologia și dacă nu se delimitează clar de orice mișcare din trecut cu care AUR nu are de-a face, trebuie să plece”, a declarat George Simion la Antena 3, pe 8 februarie 2022.
Astfel că liderii AUR au renunțat la ideea de a propune în Congres desemnarea lui Călin Georgescu drept președinte de onoare, iar acesta s-a îndepărtat de partidul care până atunci l-a propus de două ori candidat la funcția de premier.
Surse: https://hotnews.ro, https://hotnews.ro, https://www.libertatea.ro