4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Calea ferată din Timișoara între necesitate sau blocaj în dezvoltarea orașului VIDEO

Timișoara a fost una din pionierele transportului feroviar din partea centrală a Europei. Încă de acum un secol și jumătate, aici au apărut trenurile și gările. Gara Fabric a orașului lega toate localitățile din zona de la est de Timișoara pe aici ajungand în industria locală o seamă de materii prime. Iar gara centrală făcea legătura cu restul continentului de atunci, în special cu marfă dar, mai tarziu, preponderent cu călători.

O mare realizare tehnică a fost legarea celor două gări între ele prin nordul orașului printr-o zonă nepopulată și neconstruită. Acea realizare s-a dovenit în zilele noastre a fi principala frână în dezvoltarea coerentă a orașului. S-a ajuns în situația ca nordul orașului să fie cvasi izolat de centru și sud. Cele câteva bariere și pasaje de trecere sunt total insuficiente. Dacă nu se vor lua măsuri grabnice foarte bine gândite, care să proiecteze nevoile pe multe decenii în avans nu va fi deloc bine. Specialiștii chiar prevăd un colaps general, care va duce la situația de nedorit ca polul de dezvoltare metropolitană să sucombe. La inițiativa unor politicieni USR a avut loc o întâlnire dezbatere temeinic pregătită, care a luat în discuție chiar această nevoie. Discuția s-a dovedit a fi una depolitizată şi orientată spre interesul pe termen lung al întregii comunităţi din această zonă.

cale ferata (14)

Procesul de reabilitare a liniei ferate din Timişoara, parte a două coridoare europene majore, a fost deja demarat. Cum această linie împarte oraşul în două, modul în care va fi realizată reabilitarea este de importanţă majoră pentru Timişoara. Asta, pentru că poate deschide oportunităţi de modernizare a transportului public sau poate bloca oraşul în probleme de congestionare a traficului, ce vor fi extrem de dificil de corectat ulterior.

cale ferata (9)

Uniunea Salvaţi România, ca cea mai mare parte a locuitorilor, îşi doreşte ca soluţiile de reabilitare alese să fie în asentimentul şi în beneficiul timişorenilor. Au fost de față reprezentanţi ai CFR şi ai companiei care derulează studiul de fezabilitate al acestei lucrări, prilej cu care s-au putut afla din surse sigure care sunt parametrii şi beneficiile soluţiilor considerate.

Pentru rezolvarea unei circulații mai normale în oraș, dar ce nu rezolvă total necazurile ar fi posibile trei mari soluții cu porțiune de cale dintre cele două gări. Ar fi posibile varinatele: o trecere a circulației în subteran, o reabilitare pe rambleul existent și o trecere a circulației feroviare pe estacade. Fiecare din soluții ar trebui să aibe în vedere și dublarea liniei. Nici una din soluții nu este perfectă și presupune pe lânga beneficii și multe dezavantaje. Pe lângă aceste variante ar mai fi și alte măsuri de luat. Cum ar fi trecerea treptată a traficului de marfă în afară municipiului. Realizarea unui inel circular în jurul orașului. Și chiar cea mai radicală măsură ar fi de a tăia definitiv legătura între gările de Est și Nord. Totul înseamnă costuri foarte mari până la enorme.

cale ferata (17)

A fost luat exemplul orașului Leipzig care a construit o cale ferată subterană pe sub oraș ce a durat cu nenumărate blocaje și reluări ale șantierului aproape 120 de ani. Concluzia cea mai simplă a dezbaterii este că nu se poate imagina o soluție perfectă a problemelor. Orice se va face va trebui să fie un compromis cât mai corect între necesități, dorințe și posibilitățile materiale și finaciare ce pot fi accesate. Sigur că tehnic se poate face orice. Dacă se pot imagina și construi tuneluri pe sub mări și oceane pe lungimi de multe zeci de kilometri, nimic nu este imposibil. E doar o chestiune de a avea la dispoziție fonduri infinite (ceea ce este imposibil!)

„Avem de prin 2008 încoace mai multe variante de modernizarea acestei căi ferate. S-au vehiculat mai multe scenarii. Acum suntem, cumva, pe ultima sută de metri în a afla direcția în care se va dezvolta această modernizare. Existî un studiu de fezabilitate în acest moment în lucru, cu termen de finalizare în octombrie 2017. Concluziile acestui studiu vor fi folosite în licitația de proiectare și de detalii de execuție care practic va închide toate direcțiile de dezvoltare ulterioară a acestei modernizări de cale ferată… A fost invitată și firma ce execută studiul. Vor ține cont de concluziile evenimentului. Se va propune o analiză la sfârșit cu avantajele și dezavantajele pentru diversele soluții prezentate de experți în domeniu. Cu speranța că aceste concluzii vor fi și puțin analizate, dacă nu chiar aplicate” a opinat Alexandru Cadar vicepreședinte USR.

„Nu numai că acestă cale ferată ocupă spațiu dar taie orașul în două. Asta este problema principală. S-au vehiculat în diversel studii prefezabilitate și alte documente strategice două soluții. Cea a introducerii caii ferate în subteran, care este și în planul urbanistic general. Mai este o soluție (Vision 2030) unde calea ferată este ridicată pe estacade cum se vede la Berlin … Din păcate soluția care va fi folosită la modernizare ce urmeaza probabil anul viitor este cea de modernizare pe amplasamentul actual. Se vor mai adăuga încă câteva treceri, traversări și supratraversări… Din păcate este și o chestiune de viziune. CFR-ul vede acestă linie doar ca o linie de transport. În timp ce ea are un caracter care nu poate fi separată de oraș. Din dezbatere sperăm să găsim o cale constructivă pentru viitor” crede parlamentarul Cătălin Drulă, specialist chiar în acest domeniu al infrastructurii.

5 COMENTARII

  1. Pentru astfel de proiecte, de importanta majora pentru oras, administratia locala impreuna cu toate autoritatile implicate, ar trebui sa organizeze, din timp, dezbateri publice cu societatea civila.

  2. Ideal ar fi fost sa vedem si primaria prezenta macar cu un punc de vedere….dar speram ca pe viitor sa vedem ca incearca sa faca si ei o minima dezbatere publica pentru subiectele cu impact pt oras..

  3. Felicitari USR pentru initiativa! Aceste consultari publice ar trebui facute de autoritatile locale inainte de a se da druma la studii de fezabilitate care costa milioane de euro!

  4. Bună. Părerea mea este ca linia de tren sa fie scoasă din oraș, să se construiască o nouă gară pentru călători undeva între centura orașului și autostradă. Gara să fie legată astfel de toate drumurile posibile, cu mijloace de transport în comun spre oraș, troleibuz și tramvai, prin zona Calea Lugojului, UMT… Un terminal pentru mărfuri este foarte util și obligatoriu cu legătură la un port pe canalul Bega. Și foarte important, in locul liniei de cale ferată din oraș să se facă un bulevard cu minim 6 benzi de circulație, parcări, etc., rezultând o circulație fără probleme, inclusiv în zonele Solventul, Gara actuală. Pasajele astea din oraș vor deveni inutile…

    • Bune pareri; vedeti, tocmai de aceea, autoritatile ar fi trebuit sa faca dezbatarea asta inainte de a demara studiul de fezabilitate, ca sa fie infirmati si consultati si cetatenii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :