Călăuză arestată preventiv pentru transportul a 11 migranţi care au intrat ilegal în ţară

68

Poliţiştii de frontieră de la Moraviţa au prins, într-un microbuz condus de un cetăţean român, 11 cetăţeni străini. Şoferul care i-a preluat pe cei 11 migranţi cu scopul de a-i ajuta să ajungă în municipiul Timişoara a fost arestat preventiv.

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, au oprit pentru verificări, pe comunicaţia DN59, în localitatea Moraviţa, un microbuz înmatriculat în România, condus de un cetăţean român. În urma controlului efectuat asupra microbuzului au fost descoperiţi, în calitate de pasageri, 11 cetăţeni străini, toţi bărbaţi. Poliţiştii de frontieră i-au condus pe cetăţenii străini, precum şi pe şofer la sediul instituţiei pentru cercetări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului”, se arată într-un comunicat de presă, de luni, al Poliţiei de Frontieră.
Cei 11 migranţi au intrat ilegal în România şi încercau să ajungă la Timişoara.
„În cadrul verificărilor, s-a stabilit că pasagerii sunt cetăţeni din Afganistan, Pakistan şi Sri Lanka cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, iar şoferul microbuzului, un bărbat în vârstă de 30 de ani a declarat că intenţiona să îi ajute pe cei 11 cetăţeni străini să ajungă în municipiul Timişoara”, se mai arată în comunicat.
În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi pentru cetăţeanul român, iar în baza materialului probator, Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile faţă de şofer.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.