Câine înjunghiat, victimă a unei răzbunări, la Sânnicolau Mare! Doi indivizi au fost reținuți

163

Polițiștii timișeni au reținut doi tineri care au intrat într-o curte privată unde au înjunghiat un cățel. Totul pentru că unul dintre ei avea un conflict cu proprietarul gospodăriei. Toată întâmplarea s-a petrecut în Sânnicolau Mare.

”În fapt, la data de 04 martie a.c., în jurul orelor 17.00, unul dintre cei doi, aflat în stare de ebrietate, în timp ce se deplasa cu acesta și cu alți tineri de 17 și 18 ani , pe strada Romilor din oraș, ajuns în apropierea locuinței unui bărbat, de 45 de ani, și-a amintit că a avut cu acesta un conflict mai vechi și au pătruns toți, fără drept în curtea acestuia, iar tânărul, de 20 de ani ( aflat în stare de ebrietate), a înjunghiat cu un cuțit un câine din gospodăria respectivă. Părăsind curtea, s-au întâlnit cu persoanele vizate pe stradă, respectiv cu bărbatul, de 45 de ani si cu un minor, de 16 ani, cărora le-au adresat amenințări cu moartea”, povestesc polițiștii.

Polițiștii continuă cercetările față de cei doi tineri de 20 de ani, aflați sub control judiciar pentru 60 de zile pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare, iar cel care a înjunghiat câinele fiind cercetat si pentru săvârșirea infracțiunii de cruzime față de animale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.