Un cadran solar de mari dimensiuni, lucrare de artă realizată de un sculptor timişorean, a fost montat, de curând, pe faţada de sud a clădirii de birouri clasa A United Business Center 1 (UBC 1), din ansamblul mixt Openville. Ceasul solar semnifică preocuparea dezvoltatorului Openville faţă de eficienţa energetică, dar şi timpul economisit de angajaţii din clădire, datorită accesului imediat la numeroase servicii utile zilnic, pe care le găsesc în acelaşi loc, la Iulius Mall. UBC 1 este o clădire verde şi va beneficia de certificare LEED.
Cadranul solar este un dispozitiv de măsurare folosit de mii de ani, care indică timpul în funcţie de poziţia soarelui pe cer. Lucrarea de artă de pe clădirea UBC 1 poartă semnătura sculptorului Bogdan Raţa, unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai generaţiei sale şi lector universitar la secția Sculptură a Facultăţii de Arte și Design din cadrul Universităţii de Vest Timișoara. „Am răspuns acestei provocări, sintetizând o formă dinamică, inspirată din contururile unui spin, pe care l-am supradimensionat. Conceptul de spin l-am ales tocmai pentru că obiectul va <<agăţa>> metaforic lumina, timpul şi privitorii, ţinându-i aproape. Unghiurile obiectului au fost calculate în aşa fel încât umbra pe care el o lasă la ora 12 să coboare vertical pe faţada clădirii. În jurul acestei umbre am ales să transpun în forme tridimensionale cifrele 9, 3 şi 2, acestea fiind, din punctul meu de vedere, cele mai plastice ca şi desfăşurare în spaţiu”, a declarat Bogdan Raţa.
Spinul este realizat din bronz, are o greutate de 400 kg şi 4 metri lungime. „Cele patru obiecte, spinul şi cifrele, au fost realizate din bronz, un material utilizat în sculptură pentru frumuseţea şi trăinicia lui încă din Antichitate. Acul solar are un plan în formă de elipsă, fiind acoperit cu aur, ceea va reflecta şi amplifica lumina solară în jurul prânzului, marcând prezenţa obiectelor pe faţada clădirii”, a completat sculptorul Bogdan Raţa.
Clădirea de birouri UBC 1, care va fi dată în folosinţă în perioada imediat următoare, are 12 niveluri şi o suprafaţă de 13.000 mp. Aceasta beneficiază de cele mai moderne tehnologii disponibile şi soluţii eficiente din punct de vedere energetic, precum: aparatură şi echipamente de ultimă generație, sisteme şi corpuri de iluminat cu senzori de mișcare și intensitate, grad sporit de lumină naturală, protecţie termică şi solară optimă, sisteme performante de încălzire şi filtrare a aerului.
Despre Openville Timişoara
Openville Timişoara reprezintă al doilea ansamblu mixt din portofoliul IULIUS, după complexul urbanistic Palas Iaşi. Localizat în centrul Timişoarei, Openville va fi o destinaţie unică în vestul ţării, cu impact regional, inclusiv peste graniţă: va reprezenta un pol de business şi o destinaţie aparte de cumpărături şi relaxare.
Openville este conceput ca un centru urban care va include toate elementele necesare unui stil de viaţă activ, concentrate în acelaşi loc, permiţând economisirea de timp:
• Office clasa A, 7 clădiri: peste 130.000 mp
• 60.000 mp adiţionali de retail. În total (+Iulius Mall): 131.000 mp
• 450 de magazine; restaurante şi cafenele tematice cu panoramă spre parc
• Cel mai mare parc suspendat din România, de peste 55.000 mp
• Congress Hall: 4 săli, capacitate de 2.500 de persoane
• Locuri de parcare: 4.050 (parcări subterane şi supraetajate)
(P)
Dezastru