Cadou de Crăciun. Sorin Grindeanu, invitat oficial, să revină în PSD VIDEO

253

Fostul prim-ministru Sorin Grindeanu a fost invitat joi la ședința Biroului Județean de conducere al PSD Timiș, convocată chiar în a doua zi de Crăciun, pentru a-l convinge pe actualul președinte al ANCOM să revină în partid.

Invitația a fost făcută de președintele interimar al filialei PSD Timiș, Alfred Simonis. „În cazul în care domnul Grindeanu își dorește să candideze la vreo funcție în partid, la Congresul din februarie, va avea întreaga susținere a PSD Timiș, considerând cu toții că e nevoie în conducerea partidului, de oamenii de talia lui Sorin Grindeanu”, a spus Simonis.

Grindeanu a spus că se va gândi la această ofertă și va lua o decizie în privința reînscrierii sale în PSD.

„M-a onorat invitația lansată de foștii mei colegi, iar prezența mea astăzi aici trebuie privită ca un gest de mulțumire pentru o echipă pe care am condus-o și care m-a susținut într-un moment important pentru mine dar și pentru partid. Practic, PSD Timiș a fost prima organizație din țară și aproape singura care a sesizat că partidul se îndepărtează de misiunea sa, a fost prima filială care a cerut răspicat respectarea democrației interne de partid. Probabil că și acum foștii colegi de la PSD Timiș vor să transmită același mesaj și anume ca partidul să redevină al membrilor săi, să se reapropie de cetățean”, a spus Sorin Grindeanu în fața liderilor județeni de la PSD Timiș.

„Nu sunt azi în postura de a da sfaturi sau de a face propuneri, dar poate că e bine ca PSD în ansamblul său să se uite mai atent la curajul pe care filiala Timiș l-a avut într-un moment în care răul putea fi stopat sau limitat – când spun „rău” nu mă refer la o persoană sau la mai multe, ci la un mod totalitar de a conduce un partid. Unde a ajuns, vedem cu toții”, a mai declarat Grindeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.