Cadou de Crăciun: Ce a decis Camera Deputaților, în legătură cu alocațiile copiilor

1083

Camera Deputaților a votat miercuri pentru dublarea alocațiilor pentru copii, la 300 de lei, o propunere a PSD. Decizia a fost luată cu 179 de voturi pentru. La momentul votului, liberalii și-au scos cartelele din aparate.

Alte două legi cu miză au fost amânate pentru la anul: reducerea TVA de la 19% la 16% și abrogarea pensiilor speciale. Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a avertizat că deficitul bugetar pentru anul viitor ar creşte la 5% dacă s-ar aplica aceste măsuri – reducerea TVA şi majorarea alocaţiilor pentru copii.

Proiectul modifică Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr.9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art.58 alin.(1) din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Prin amendamentul propus la proiect de președintele Comisiei pentru muncă, deputatul PSD Adrian Solomon este prevăzută majorarea cuantumului alocației de stat pentru copii astfel:

– 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

– 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani;

– 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.