Companiile petroliere lucrează la introducerea prevederilor noului Cod Fiscal, spun oamenii din domeniu, lucru care va genera o scădere de aproape 10% a preţului carburanţilor de la 1 ianuarie 2017.
În medie, scăderea TVA-ului şi scoaterea supra-accizei vor duce la ieftinirea litrului de benzină şi motorină cu circa 45-50 de bani pe litru, ceea ce presupune o scădere a preţului benzinei şi motorinei de circa 10%.
Pe final de an, piaţa a asistat la revenirea preţului carburanţilor în contextul în care şi barilul de petrol se tranzacţionează în prezent la maximul anului.