Ca la noi, la nimeni! Animalele care umblă libere pe străzi și se înmulțesc printre blocurile unui oraș. Nu sunt câini!

711

Numărul vacilor maidaneze de la Lupeni a crescut, fiind acum de 25. Asta după ce, bietele animale au umblat, ani la rând pe străzile orașului.

Primarul municipiului, Lucian Resmeriță, are de gând să oprească pentru totdeauna această situație și să dea animalele în custodia unei firme de specialitate, care mai apoi, dacă nu vor fi răscumpărate de proprietar, vor ajunge la abator.

,,Nu mi se pare normal ca un cetățean, Gruia pe numele lui, și încă 25 de vaci, să terorizeze un oraș întreg. Voi identifica, în perioada care urmează, o firmă care să poată să ne scoată din această situație penibilă. Urmează să ridice ei vacile, în condițiile cerute de UE, să le îngrijească o perioadă la un adăpost pe care îl au ei și, dacă, într-un interval de timp acest cetățean nu le revendică, maxim 10 zile, ele vor fi tăiate și duse la abator.”, a declarat Resmeriță.

Potrivit acestuia, el se află în tratative cu o firmă de specialitate din Râmnicu Vâlcea și așteaptă să perfecționeze datele contractului.

Vacile maidaneze care se plimbă pe străzile din Lupeni s-au înmulțit an de an, având acum viței pe care i-au fătat printre blocurile oamenilor. Deși proprietarul lor a fost amendat de nenumărate ori și a pierdut și subvențiile de la APIA, tot nu a putut fi constrâns pentru a face ceva cu bietele animale.

În tot acest timp, vacuțele pot fi observate peste tot în oraș, hoinărind printre blocurile și casele locuitorilor.

vaci oraș
sursă: servuspress.ro
foto: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.