Bursa Română de Mărfuri se spală pe mâini în cazul CFR Marfă

480

Vânzarea celor 2.450 de vagoane casate de la CFR Marfă a fost făcută pe Bursa de Mărfuri Bucureşti. Au fost organizate 6 licitaţii, dar fără ca în contract să fie trecută cantitatea sau calitatea deşeurilor feroase scoase a vânzare.

“Bursa Română de Mărfuri a organizat această licitaţie conform reglementărilor în vigoare şi respectând instrucţiunile primite de la CFR Marfă. Licitantul câştigător a fost REMAT Călăraşi. BRM nu răspunde şi nu are informaţii despre derularea ulterioară a contractului nici în ceea ce priveşte cantităţile livrate şi nici referitor la tipurile şi calitatea vagoanelor livrate”, se arată într-un comunicat al BRM.

Aceasta a fost metoda prin care suspecţii care au creat prejudicial de 6,3 milioane de euro au încercat să ascundă cât şi ce fel de fier au vândut.

“În vederea preluării deșeurilor rezultate din casare, societatea a desemnat la nivelul fiecărei comisii de casare constituite la nivelul sucursalelor societăţii de transport, câte un reprezentant care conform ”Convenției comune de lucru” au întocmit împreună cu reprezentanții comisiilor de casare documentele aferente procesului de casare, respectiv procese verbale de predare-primire, procese verbale de tăiere, note de cântar etc, documente în care, cu știință, s-a omis menționarea cantităților de deșeuri de oțel și de fier greu”, spun procurorii DIICOT.

Vă reamintim că 21 de persoane din cadrul conducerii CFR Marfă Bucureşti şi Timişoara au fost reţinute de procurorii DIICOT Timişoara în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.