2.1 C
Timișoara
marți 24 decembrie 2024

Bugetul Timișului pe anul în curs: 140 de milioane de euro, nicio investiție majoră ridicată de la zero! VIDEO

Anul 2020 este ceva mai sărac pentru județul Timiș față de cel care a trecut. În 2020, județul dispune, prin Consiliul Județean Timiș, de un buget de 635 de milioane de lei, cu 30 de milioane de lei mai mic față de 2019. Totuși, investițiile vor continua, dacă ceea ce este trecut pe proiectul bugetar chiar se va realiza. Lista de investiții cuprinde zeci de obiective, unele noi, altele mai vechi, dar toate de importanță deosebită pentru județ și pentru Timișoara. Printre acestea se numără modernizarea drumurilor județene, construirea unui nou stadion și refacerea Bastionului și a Conacului Mocioni.

Investiții pentru 2020, nefinalizate în 2019
În anul 2019 autoritățile județene aveau planuri mari. Promiteau începerea lucrărilor la drumul spre autostradă, demolarea Stadionului „Dan Păltinișanu” sau reabilitarea unor edificii istorice din Banat. Toate au rămas nefinalizate, iar unele, chiar neîncepute. Așa că banii au fost mutați, cu pixul, spre alte obiective, iar acestea au (re)ajuns pe lista de investiții din anul în curs.

Potrivit proiectului de buget, anul acesta se va continua modernizarea drumului dintre Parța și Foeni, DJ 593 — 1.000.000 de lei; se vor moderniza DJ 693, pentru conectarea la A1, și podul peste Mureș — 1.000.000 de lei; se va reabilita Canalului Bega, pentru navigație — 500.000 de lei; se va implementa o rețea transfrontalieră pentru situații de urgență — 4.770.000 de lei. De asemenea, se vor investi 2,5 milioane de lei pentru finalizarea reabilitării fațadei Palatului Administrativ — sediul Consiliului Județean Timiș și a Prefecturii Timiș.

Un mare minus pe lista de realizări ale actualei administrații județene este neînceperea lucrărilor de lărgire la patru benzi a drumului Timișoara – Dumbrăvița – Giarmata – A1, DJ 691. De mai bine de doi ani se promite realizarea acestui obiectiv extrem de important pentru toți șoferii care folosesc autostrada A1 și care circulă în vestul țării. Promisiunile continuă la început de 2020.

„Avem contractul semnat, de proiectare plus execuție. În această perioadă am avut ultimele discuții cu echipa tehnică și cu proiectantul, vom finaliza proiectul tehnic, astfel încât în primăvara, când vremea ne va permite, să se intervină pe lotul de la centură până la autostradă”, declara recent Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.
Lărgirea drumului județean 691 se va face pe tronsoane. Primul, de la centura existentă — ieșirea din Dumbrăvița — până la nodul de urcare pe autostrada, iar cel de-al doilea — de la ieșire din Timișoara, pe raza comunei Dumbrăvița. Pe lotul II se va interveni mai târziu, când vor putea fi mutați stâlpii sistemului de transport cu troleibuzul. Aceștia au fost amplasați în 2016 și nu pot fi atinși cinci ani, potrivit proiectului cu fonduri europene prin care au fost amplasați. Valoarea investiției este de 50 de milioane de lei, iar banii provin din fonduri europene.

În bugetul din anul acesta este alocată suma de un milion de lei pentru începerea lucrărilor. Dacă cel puțin primul tronson pe care se va lucra — lotul cuprins între centură și nodul rutier de urcare pe autostrada de la Giarmata — ar fi gata în 2020, șoferii ar scăpa de un adevărat calvar.
Porțiunea de șosea care duce la autostradă are doar 7 kilometri. Însă tot traficul greu trece pe aici, ceea ce duce la degradarea asfaltului. Degeaba se fac reparații mai mereu — drumul crapă sub presiunea TIR-urilor. Așa se face că cei 7 kilometri sunt străbătuți câteodată chiar și într-o oră, iar când se muncește se pierde și mai mult timp.

Investiții noi, necesare de mult
Un obiectiv care apare la capitolul noi investiții pe lista Consiliului Județean Timiș este repararea pereților Bastionului Maria Theresia. Deși pentru aleși este un obiectiv nou, necesitatea refacerii zidurilor este una veche. Astfel, în buget sunt alocate 500.000 de lei pentru refacerea hidroizolației acoperișului vechii cetăți.

Problemele aici sunt însă mult mai mari. Și sunt împărțite între Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș, cei doi proprietari ai cetății. Ambele părți au fost somate, încă de anul trecut, să refacă stricăciunile apărute.

Porțiunea Primăriei Timișoara este cea mai mică, dar aici sunt necesare reparații urgente. Dalele pavajului sunt sparte sau desprinse, treptele de lemn, rupte, iar sistemele de iluminat au fost și ele vandalizate și n-au mai fost reparate. Nu e o imagine cu care să ne mândrim în fața turiștilor.

„În partea Primăriei, după diverse subînchirieri, care mai de care mai puțin coerentă, sunt niște spații care par destul de părăsite. Există Galeria Calpe, iar restul e treaba Primăriei, dar nu pare să fie o activitate foarte energică. Sunt destule spații încă nefolosite, de care e păcat. Ele ar trebui să fie funcționale, atât în dinamica normală a activității culturale, cât și în ideea în care trebuie să ne pregătim pentru Capitală Culturală 2021”, a explicat, pentru „Banatul Azi”, Sorin Predescu, directorul Direcției pentru Cultură a Județului Timiș.
Însă nici reprezentanții Consiliului Județean Timiș nu scapă de critici. Și în această parte a cetății dalele din pavaj sunt sparte și pot fi ridicate cu mâna, la fel ca sticla amfiteatrului creat pentru concerte și spectacole. Însă cel mai grav este că apa pătrunde prin pereții fostei cetăți. Specialiștii de la Direcția pentru Cultură Timiș spun că nici acum problema nu este rezolvată. Ea trenează încă de la finalizarea reabilitării și nu pare să se regăsească pe lista de priorități a autorităților.

„Principala noastră problemă nu este că sunt sparte pavelele — desigur, este urât pentru orașul nostru să avem un spațiu care pare părăsit —, ci faptul că, deși s-a reparat hidroizolația de deasupra Bastionului, în continuare există probleme mari cu umiditatea și cu infiltrațiile. Ceea ce arată o proastă execuție a lucrărilor. Restaurarea s-a făcut prost, iar multe spații nu sunt folosite tocmai pentru că nu prea pot fi folosite. Există infiltrații mari de apă, igrasie, tencuială umedă care cade. În acest context, spațiile nu sunt bune pentru niciun fel de activitate. Pe de altă parte, orice intervenție care se face trebuie făcută corect și coerent, dar se pare că nu se află nici în planurile Primăriei Timișoara și nici în cele ale Consiliului Județean Timiș. Problema nu se va rezolva somând instituțiile. Problema este că ambele instituții nu și-au asumat acel spațiu decât ca pe o proprietate pe care nu o pot închiria la prețul pe care îl doresc. Și, uite-așa, ajungem ca un spațiu destinat activităților culturale, din lăcomia de a obține bani pe niște chirii, să devină nefuncțional și, încet-încet, toată zona să aibă tot mai puțină relevanță pentru ceea ce ar fi trebuit să însemne o zonă de interes istoric a Timișoarei”, a mai declarant Sorin Predescu.
Contactați, reprezentanții Consiliului Județean Timiș au venit, la rândul lor, cu explicații. Liderul CJT, Călin Dobra, spune că există deja proiecte pentru remedierea tuturor problemelor, dar că birocrația îi ține pe loc.

„Noi așteptăm un aviz de la Direcția pentru Cultură Timiș. Nu putem interveni așa de ușor, Bastionul fiind monument istoric. Noi avem două lucrări acolo. Așteptăm un aviz de la Primăria Timișoara pentru a închide parțial circulația și pentru a repara alveolele. În ceea ce privește infiltrațiile de apă, acestea afectează un singur spațiu. Cei de la Direcția pentru Cultură ne-au solicitat un proiect tehnic pentru a ne da avizul. Imediat ce primim acest document, vom interveni. Avem fondurile necesare alocate”, a spus Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.

Rămâne de văzut dacă anul acesta lucrurile se vor schimba.
Un alt obiectiv trecut de pe lista de investiții din 2019 pe cea din 2020 prevede reabilitarea unei bucăți din istoria Banatului — refacerea Conacului Mocioni. Proiectul va beneficia de fonduri nerambursabile, iar pentru documentație a fost alocată, din bugetul de anul acesta, suma de 500.000 de lei.

Conacul familiei Mocioni din localitatea Foeni este una dintre cele mai vechi construcții de acest gen din Banat. Vila impunătoare a fost construită în anul 1750, iar acum a ajuns aproape o ruină, deși este inclusă pe Lista Monumentelor Istorice.

„Consiliul Județean va crea un spațiu muzeal dedicat memoriei familiei Mocioni, va amenaja biblioteca comunală, spații pentru evenimente culturale și ateliere pentru redescoperirea meșteșugurilor tradiționale”, anunță administrația județeană.

Documentația tehnico-economică pentru reabilitarea conacului a fost aprobată deja, potrivit CJT. Investiția se va realiza din fonduri europene, prin programul RO-Cultura, și se ridică la peste 16 milioane de lei. Proiectul este gândit în cadrul unei strategii a CJ Timiș de dezvoltare integrată a zonei, fiind în directă legătură cu reabilitarea drumului județean Peciu Nou – Foeni, șosea care acum se află în lucru.
Singurul stadion din Timișoara se demolează anul acesta
Polemicile s-au terminat între administrația timișoreană și cea județeană și în cazul Stadionului „Dan Păltinișanu”. Concluzia: se demolează și se ridică o nouă arenă. Pentru asta însă sunt de parcurs niște pași. Este nevoie de unele studii și de realizarea proiectării. Dezafectarea arenei intră în atribuția Consiliului Județean Timiș, care a alocat 500.000 de lei pentru asta.

Un alt pas a fost făcut în această săptămână: măsurătorile topografice.
„Pentru că este un proiect extrem de important pentru comunitate, am fost pe teren. Am vrut să asist personal la începerea măsurătorilor topografice, necesare pentru studiile de prefezabilitate, fezabilitate și alte studii de specialitate, precum și pentru elaborarea documentațiilor pentru obținerea avizelor și a acordurilor solicitate prin Certificatul de Urbanism, ale noului stadion din Timișoara! Este arena pe care o așteaptă toată lumea cu sufletul la gură. Două firme din București, care au câștigat licitația, se vor ocupa de realizarea acestor studii. Împreună cu Romeo Malac, administratorul stadionului, m-am asigurat că nimic nu mai împiedică buna desfășurare a acestui proiect, pentru care Compania Națională de Investiții a dat ordinul de începere a lucrărilor. Documentația trebuie predată la CNI în termen de 135 de zile, iar valoarea contractului este de aproape 800.000 de lei, cu TVA. Vechea arenă Dan Păltinișanu va fi demolată, de îndată ce CNI va desemna și firma constructoare. Ridicarea acestui mult așteptat complex sportiv va fi, cu siguranță, un imbold pentru sprijinirea dezvoltării activităților cultural-sportive inițiate de către județul Timiș, prin Consiliul Județean Timiș”, a anunțat Călin Dobra, liderul CJ Timiș.

Lista de investiții a Consiliului Județean Timiș nu se oprește aici. Autoritățile au planuri mari și în domeniile sănătății, sportului și culturii. Dar, despre aceste proiecte importante pentru regiune, în numărul următor al săptămânalului nostru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un francez a fost găsit la vamă cu un bolid căutat de fiscul Italian

Un francez a fost prins la Timișoara cu o mașină căutată de fiscul Italian. Bolidul, în valoare de 200.000 de euro urma să fie...

Programul de sărbători al ghișeelor IPJ Timiș

Timișorenii care au de plătit amenzi sau de tidicat caziere, o pot face și în perioada Crăciunului. Programul de la ghișeele IPJ Timiș rămâne...

Citește și :