Bugetul pentru 2021 bate pasul pe loc: „Fiecare trage pentru primarii lui, ministerele lui și nu sunt bani”

79

Discuțiile din coaliție pe bugetul pentru 2021 sunt departe de a fi încheiate. Deși bugetul ar fi trebuit finalizat în această săptămână, pentru a fi trimis în Parlament, surse politice susțin că „cel mai devreme” bugetul va fi finalizat săptămâna viitoare. Problema principală pentru care discuțiile merg greu este lipsa banilor. Guvernul se vede obligat să se încadreze într-un deficit de cel mult 7,2%, pentru ca mai apoi, treptat, până în 2024 acest deficit să scadă sub 3%.

USR PLUS vrea mai mulți bani la aceste ministere pentru investiții în infrastructura de Transport, pentru acoperirea cheltuielilor cu campania de vaccinare, dar și pentru finanțări și programe derulate prin ministerul Economiei.

O dispută separata este pe împărțirea banilor de la Ministerul Dezvoltării. Liberalii vor în primul rând asigurarea finanțării pentru proiectele începute, dar acest lucru îi defavorizează pe cei de la USR PLUS care au primari noi.

„Fiecare lider trage pentru primarii lui, pentru ministerele lui și nu sunt bani”, explică surse politice.

Liberalii au nevoie de sume suplimentare față de bugetul din 2020 în special la ministerul Muncii. Sumele trebuie să acopere majorarea alocațiilor cu 20% și creșterea punctului de pensie cu 14%. Costul cu pensiile în bugetul din 2021 creşte cu aproape 8 miliarde de lei faţă de anul trecut, doar ca urmare a acestei majorări intrate în vigoare în septembrie 2021, a declarat recent prim-ministrul Florin Cîţu.

Pe lângă cele 8 miliarde, Guvernul trebuie să găsească bani pentru o nouă majorare în 2021. Discuțiile însă nu sunt finalizate, punctele de vedere pe această temă fiind divergente.

În timp ce premierul Cîțu ar lua în calcul inclusiv înghețarea pensiilor în 2021, în rândul liberalilor este dorită o creștere egală cel puțin cu rata inflației. Nu este exclus ca pensiile să fie majorate abia din ianuarie 2022. Totodată, liberalii vor bani mai mulți pentru Agricultură, unde trebuie pornite investițiile în sistemul național de irigații, dar și la ministerul Energiei pentru investiții în modernizare infrastructurii.

UDMR vrea mai mulți bani pentru ministerul Mediului, față de bugetul de anul trecut. În 2020 ministerul a avut un buget de 1,1 miliarde de lei, însă în 2021 doar programul „Împădurim România”, care prevede plantatea a cel puțin 55 de milioane de puieți/an, necesită o finanțare de 800 de milioane de lei.

Liderii formațiunii sunt prinși la mijloc în discuțiile despre bugetul ministerului Dezvoltării, minister care împarte banii către primari, și la conducerea căruia se află Cseke Attila. În ceea ce privește majorarea pensiilor, UDMR ar vrea o majorare în 2021 mai mare decât rata inflație, cuprinsă între 8 și 10%.

sursa – digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.