Bugetul judeţului Timiş pe anul 2018 a fost aprobat, luni, în şedinţa de plen a Consiliului Judeţean Timiş.
Reprezentanta PMP, în persoana vicepreşedintelui Roxana Iliescu, a votat împotrivă pentru că aşa i-a dictat partidul. Chiar şi fără voturile PMP, bugetul Timişului a a fost aprobat fără probleme de ceilalţi aleşi judeţeni.
Anul acesta, bugetul judeţului este de puţin peste 640 de milioane de lei, din care aproape 90 de milioane merg spre investiţii. Centre de legume-fructe, finalizarea Clinicii de Mari Arşi, modernizarea unui bloc operator pentru reluarea transplantului renal, construirea de bazine de înot, asfaltare şi lărgire de drumuri judeţene (cum este şi drumul Timişoara – Dumbrăviţa – Giarmata – Autostrada A1) sau construirea pistei de canotaj la Surduc sunt doar câteva dintre cele mai importante proiecte care primesc, anul acesta, finanțare.
Puteţi citi AICI pe larg despre proiectele judeţului.
Potrivit liderului CJ Timiş, Călin Dobra, cea care a votat împotriva bugetului, vicepreşedintele Roxana Iliescu, a muncit chiar ea foarte mult la proiecţia de buget. Chiar şi aşa, aceasta a decis să urmeze indicaţiile de partid.
„În calitate de reprezentant al PMP Timiș am dus la îndeplinire o decizie politică, solicitarea președintelui PMP Timiș, Cornel Sămărtinean. Vă rog să-l contactați, sunt convinsă că o să vă dea toate explicațiile necesare. Deocamdată, sunt reprezentant al unui partid politic. În ziua în care pentru funcția de consilier județean sau pentru funcția de vicepreședinte se va susține concurs, voi putea să ignor o decizie politică. Prin urmare, am dus la îndeplinire o solicitare a președintelui organizației”, şi-a explicat decizia vicepreşedintele CJ Timiş.
Bani de la județul Timiş pentru capitală
Judeţul Timiş va trimite anul acesta bani la Bucureşti. Consilierul judeţean Titu Bojin, a cerut printr-un amendament ca din buget să fie donaţi 100.000 de lei Catedralei Mântuirii Neamului. Acest lucru s-a mai întâmplat şi în 2015, tot la iniţiativa lui Bojin, care era pe atunci preşedintele Consiliului Judeţean Timiş. Amendamentul a trecut fără comentarii.