Bugetarii care câştigă peste o jumătate de milion de lei pe an. Cât încasează Sorin Grindeanu, președintele ANCOM

210

Declaraţiile de avere ale mai-marilor instituţiilor de stat arată o evidentă bunăstare, fără a lua în calcul altceva decât veniturile lor anuale, care ajung şi de aproape patru ori mai mari decât ale şefului statului Klaus Iohannis.

„Adevărul” a analizat declaraţiile de avere ale şefilor din cele mai importante autorităţi de reglementare, cu roluri cheie de supraveghere a activităţii din domeniul energiei, comunicaţiilor şi asigurărilor, pe care le-am comparat cu venitul şefului statului de anul trecut, care a fost de 179.735 lei (echivalentul a 37.059 euro). Toate veniturile au fost echivalate la un curs valutar de 4,85 euro/leu.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) verifică, supraveghează şi reglementează, inclusiv prin emiterea avizelor/licenţelor, atât firmele/companiile care activează în domeniul energiei electrice, cât şi pe cele de pe segmentul gazelor naturale.

Preşedintele instituţiei este Dumitru Chiriţă, care a încasat anul trecut nu mai puţin de 681.156 lei (echivalentul a 140.444 euro, calculat la un curs valutar de 4,85 lei/euro), conform ultimei sale declaraţii de avere depusă pe site-ul ANRE în luna iunie 2020.    Indemnizaţia domnului Chiriţă de anul trecut a fost de 3,8 ori mai mare decât a şefului statului.

Adjunctul său, vicepreşedintele ANRE Zoltan Nagy-Bege, deţine, conform declaraţiei sale de avere, nu mai puţin de 13 conturi curente, depozite bancare şi fonduri de investiţii la Raiffeisen, Banca Transilvania, OTP Bank şi Metropolitan Life Pensii, dar şi titluri de valoare/obligaţiuni în România şi străinătate, remuneraţia încasată de la ANRE în 2019 ridicându-se la 601.026 lei (echivalentul a 123.923 euro).

Şeful ANCOM, peste 528.000 lei/an

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din România, prin promovarea concurenţei pe piaţa de comunicaţii, administrarea resurselor limitate, încurajarea investiţiilor eficiente în infrastructură şi a inovaţiei.

Conducerea ANCOM este asigurată de preşedintele Sorin Grindeanu şi vicepreşedinţii Eduard Lovin şi Bogdan Iana.   Conform declaraţiei de avere depusă în luna iunie 2020, Sorin Grindeanu a încasat anul trecut  528.221 lei (echivalentul a 108.911 euro). Venitul său pe anul trecut a fost de aproape 3 ori mai mare decât al şefului statului.

Restul cifrelor pot fi găsite aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.