Budapesta și Belgrad – două capitale splendide în orice anotimp (P)

1012

Un city-break cu Agenţia de Tursim Ultramarin este, în orice perioadă a anului, o experienţă extraordinară: la doar câteve ore de mers pe autostradă, te întâmpină două oraşe de o frumuseţe incredibilă, cu evenimente şi atracţii pentru toate gusturile. Budapesta și Belgrad, capitalele Ungariei, respectiv Serbiei, reprezintă escapada cea mai la îndemână pentru un weekend de toamnă.

Budapesta este recunoscută drept una dintre cele mai frumoase capitale europene: cu o arhitectură deosebită, plină de muzee şi obiective turistice, foarte curată şi cu un trafic fluid – un weekend în acest oraş este binevenit oricând, mai ales că pe tot parcursul anului aici au loc evenimente culturale de înaltă ţinută.

Printre cele mai frumoase zone ale oraşului se afă Cetatea Buda – un ansamblu arhitectural desprins parcă dintr-o poveste, cu turnuleţe albe, clădiri istorice şi un muzeu al marţipanului. În Cetatea Buda puteţi vizita frumoasa Biserică Mathias Rex, unde a fost încoronată chiar Împărăteasa Sissi a Austriei, Bastionul Pescarilor cu cele şapte turnuleţe fermecătore reprezentând cele şapte triburi maghiare, Statuia Ecvestră a lui Ştefan I, fostul Palat regal – în prezent Galeriile Naţionale – ce găzduieşte cea mai mare colecţie de pictură maghiară, sau puteţi asista la schimbarea gărzii în faţa sediului Preşedinţiei Ungariei. Tot în partea Budei, la înălţime, panorama de la Citadelă este impresionantă, mai ales seara.

De partea cealaltă a Dunării, în Pesta, Basilica Sfântul Ştefan domină de la distanţă prin frumuseţe şi măreţie. Este cea mai specială biserică maghiară, aceasta găzduind de altfel şi mâna regelui Ştefan. Tot în Pesta, Parcul Orăşenesc, Piaţa Eroilor cu monumentul Milenium, Muzeul de Arte Frumoase (cu excepţionale tablouri ale unor pictori renumiţi), Castelul Huniazilor, Parcul de distracţii dar şi Grădin Zoo – una dintre cele mai mari şi mai vechi din Europa – sunt obiective ce trebuie neapărat bifate într-o excursie la Budapesta. Cel mai frumos Parlament al Europei poate fi admirat în toată splendoarea sa în timpul unei croaziere pe Dunăre, când veţi descoperi o nouă şi neaşteptată perspectivă asupra oraşului.

Programul complet şi datele de plecare pentru excursiile organizate de Agenţia de turism Ultramarin în această perioadă a anului spre Budapesta poate fi găsit aici: http://www.ultramarintm.ro/d908/weekends/weekend-la-budapesta.html

Belgradul poate fi vizitat într-o zi, timp suficient pentru a străbate la pas Catedrala Sfântul Sava, parcul Kalemegdan (inclusiv cetatea Belgradului). Acesta este o fostă bază militară romană Singidunum, așezată strategic la vărsarea râului Sava în Dunăre și care poartă amprenta culturii diverșilor cuceritori ai regiunii. În zona oraşului vechi mergem pe strada Prințului Mihail: o zona pietonală care reprezintă unul din cele mai vechi şi valoroase monumente arhitecturale ale Belgradului modern. De asemenea, facem un popas în Piaţa Republicii și în Piața Terazie (centrul propriu-zis al Belgraduli) și neapărat facem o plimbare pe fermecătoarea străduţă Skadarlia, situată în inima vechiului cartier boem al capitalei Serbiei, des comparată cu Montmartre din Paris – atât pentru valoarea estetică cât şi pentru voioasa şi viguroasa atmosferă a artiștilor. Detaliile excursiilor spre „Orașul Alb” le găsiți aici: http://www.ultramarintm.ro/d36/weekends/o-zi-la-belgrad.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.