7.1 C
Timișoara
miercuri 25 decembrie 2024

Bucurie pentru familiile cu copii. Alocațiile se vor dubla

Proiectul de lege al PSD privind dublarea alocațiilor pentru copii a fost promulgat, marți, de președintele Klaus Iohannis. Actul normativ intră în vigoare din luna următoare publicării în Monitorul Oficial.

Potrivit legii promulgate de președinte, marți, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:
  • 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap
  • 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin
  • 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap

Decizia are loc în contextul în care premierul Ludovic Orban anunțase că PNL ia în calcul patru variante pentru sancționarea proiectului de lege al PSD care a trecut de Parlament privind creșterea alocațiilor. Printre variante se număra atacarea la CCR, prorogarea termenului de intrare în vigoare sau angajarea răspunderii Guvernului.

Premierul Ludovic Orban a spus în mai multe rânduri că PSD dă dovadă de iresponsabilitate crescând alocațiile, din nou.
„Noi nu putem accepta felul acesta de legiferare (al creșterii alocațiilor – n.r). Avem patru variante posibile: fie atacarea la CCR, fie prorogarea termenului de intrare în vigoare, fie o reglementare care să prevadă, totuși, o creștere rațională a alocațiilor de copii, care repet, de la 1 ianuarie au crescut, tot în baza proiectului depus de PNL, fie mai avem o variantă, care ar cuprinde procedura de angajare a răspunderii”, afirmat Ludovic Orban.

Camera Deputaților a votat în 18 decembrie proiectul de lege al PSD privind dublarea alocațiilor pentru copii, la 300 de lei. La momentul votului, liberalii și-au scos cartelele din aparate. Proiectul modifică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art.58 alin.(1) din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Sursa: hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

O familie din Caraș-Severin a primit cel mai frumos cadou de Crăciun!

În Caraș - Severin, un bebeluș s-a născut prematur în ajunul Crăciunului. Mama, aflată în 23 de săptămâni, a intrat în travaliu și a...

La Ieslea lui ISUS, ediția a XXXIII-a

Asociația Evanghelistică și de Caritate „Isus Speranța României” împreună cu „Biserica Creștină Baptistă Maranata”din Timișoara, organizează în adoua zi aNașterii Domnului nostru Isus Hristos,...

Citește și :