„Ei știau ce urma să se întâmple, știau de mult că totul este o prefăcătorie și că, în cele din urmă, lumea aceasta, a noastră va face … boom, se va duce dracului!”, spune, citez aproximativ, unul dintre bancherii mai „umani”, cu o undă de rațiune și ceva bun-simţ încă nealterate întrutotul de mirajul năucitor al miliardelor făcute, din nimic, peste noapte!
Bancherul, interpretat impecabil de Steve Carell, se referea, când spunea că „ei știau…” la șefii finanțelor Americii, la șeful Trezoreriei, la președintele băncii centrale, și, da, la președintele de atunci, George W. Bush.
Se mai referea, evident, la întreaga liotă de șacali, tineri sau bătrâni, vârsta nu contează când e vorba de făcut miliarde din vânzarea frauduloasa de CDO-uri, acele credite numite subprime, care, în esență nu au însemnat decât, în bună măsură, cum le spune și numele, în traducere românească: produse derivate!
Adică creditele de tip imobiliar dar și de consum, vârâte pe sub nasul a milioane de oameni din America și a altor sute de milioane din lumea întreagă, și care, de fapt, nu au fost decât niște iluzii ambalate frumos, precum cadourile de Crăciun! Doar că, în realitate, „cadourile” nu aveau nicio acoperire în fundamentele pieței.
„Cumpărați acum și pariați cât mai mult și apoi, peste vreun an, vă veți umple de bani! Căci nu va trece multă vreme și castelul de cărți se va prăbuși deasupra tuturor, facând o gălăgie infernală în jur!”.
Prorocirea nu era nici din Apocalipsa după Ioan, nici după aceea a lui Luca și nici din a celorlalți apostoli ai lui Isus, ci venea, șoptită, duios, din buzele înghețate, într-un zâmbet de felină schimonosită, ale altui broker, jucat și el magistral de Ryan Gosling.
Până la urmă, „The Big Short” este doar un film bine făcut de echipa din jurul regizorului Adam McKay, cu actori de primă mână, dintre toți, parcă, interpretarea lui Cristian Bale, aici în rolul unui broker cu iz de geniu, dar și dus rău de acasă, strălucind cu adevărat!
Atâta doar că filmul spune până la capăt povestea fraudei planetare declanșată în anii 2007-2008 și de pe urma căreia capitalismul, și lumea construită în jurul lui, nu și-au revenit cu adevărat nici astăzi. Povestea care ar trebui, în schimb, să ne frământe cu adevărat, pe noi toți, nu doar pe liderii lumii de azi (oricum, cei mai mulți dintre ei niște caricaturi, la propriu, ale liderilor de acum vreo 40-50 de ani!) ar fi încotro ne îndreptăm? Pentru că, așa cum dă de înțeles unul dintre bancherii lipsiți de orice scrupul dar nu și de inteligență din film – fie aceasta doar „speculativă” – încă o astfel de criză la orizont și ” se duce naibii totul de râpă, inclusiv democrația noastră, cea sfântă” !
E ceva la care lumea de azi ar face bine să se gândească din când în când, dacă nu vrem ca lăcomia furibundă și lipsa oricăror fundamente etice și morale să ne ducă, mai devreme decât apostolii Bibliei prezic că se va întâmpla odată, sperăm, vai nouă!, cât mai târziu cu putință: la adevărata Apocalipsă ce va să vină cândva !
Pentru că, totuși, trag speranțe că citatul strecurat abil în film de realizatorii „The Big Short”, dintr-un roman al rafinatului scriitor japonez Haruki Murakami „nu există nimeni care să nu-și dorească, în secret, sfârșitul lumii” rămâne doar o puternică butadă romanescă!
Sau, mai știi, că așa gândim, în cele din urmă, noi toți?!
Adrian Marcu
