Aşa cum deja ne-au obişnuit de la ediţiile anterioare, membrii grupului Diplomatic Art, caută şi reuşesc cu mult succes să găsească artişti din lumea largă ce ar avea ceva de spus şi de arătat publicului român. Şi cu acest prilej selecţia lucrărilor nu a fost facilă. Cum nu este deloc facil domeniul abordat. Nu este o artă explicită pentru a răspunde doar criteriului estetic. Nu poţi să te opreşti în faţa unui panou semnat de Mike Terry să să exclami ,,vai ce frumos!’’. De fapt este mai mult. Observând cu mare atenţie felii de viaţă ce izbucnesc din fotografii te întrebi ,,ce chestie, oare aşa o fi? Oare eu de ce nu am văzut aceste aspecte?’’.
Expoziţia este tributară unui concept nou aplicat în artă cel ce presupune o abordare a unui fenomen cu mijloace interdisciplinare venite din mai multe domenii. Cercetătorul nu poate uita că este şi artist când se apleacă asupra unui aspect al vieţii.
Toate aceste gânduri pot fi incercate în galeria Helios din plin centrul oraşului. Simezele sunt ocupate de lucrările unui creator american ce trăieşte şi lucrează în Germania.
Asociația Diplomatic Art, împreună cu Centrul Cultural German din Timișoara, au adus o expoziţie de fotografii cuprinse într-o idee generoasă. Expoziția beneficiază de sprijinul financiar al Goethe Institut ce este cunoscut pentru implicarea sa în strângerea legăturilor cultural germane peste hotare.
Tema de dezvoltare a unei urbanităţi din propriile rămaşite, este abordată cu mijloacele omului de ştiinţă ce caută exactitatea detaliului şi nu din punctul de vedere al artistului ce vrea să redea o imagine subiectivă.
Expoziţia ,,Berlin Brigade’’, semnată de antropologul american Mike Terry, arata evoluţia urbană a unei capitale europene ridicată pe mormanele de moloz asemeni păsării mitice ce se ridică din cenuşa sa după un incendiu.
Vernisajul a avut ca invitat principal pe insusi consulul german în Timisoara, excelenţa sa Ralf Krautkrämer, ce a oferit cheia descifrarii unor imagini cu mesaj complex. Domnia sa a făcut o analogie între oraşele noastre ce au o aşezare geografică oarecum asemănătoare.
„(…) Expoziția Berlin Brigade poartă titlul unei cercetări desfășurate de Mike Terry asupra clădirilor construite la Berlin, în apropierea pădurii Grunewald, de armata americană. Aceste structuri arhitecturale, folosite în timpul Războiului Rece, au fost abandonate de trupele militare ale S.U.A. în 1994, fiind cedate guvernului Germaniei reunificate (…).” explică imaginile curatorul evenimentului Maria Orosan-Telea.
Expoziția încheie seria de evenimente dedicate Germaniei în anul 2018, primul având loc în luna aprilie prin expoziția de fotografie Berlin 18 meets Timişoara 21 de la Consulatul General al Germaniei, semnată de fotograful Martin Waltz, curatoare Renée Renard.
Mike Terry este preocupat de relația dintre oameni și arhitectură, proiectele sale având, de multe ori, legătură cu locuirea și modul în care individul se raportează la mediul construit. Reprezentarea vizuală a acestei relații constituie pentru el baza unei cunoașteri în care informația e comunicată integrant.
…Demolarea lor ( …a clădirilor) a fost mereu amânată din motive birocratice. În prezent, în mare parte, ele sunt nefolosite, sau sunt cedate neoficial unor grupuri de squatters pentru realizarea de proiecte artistice. Acest site semi abandonat este abordat de Mike Terry ca o relicvă a istoriei recente a Berlinului și un depozitar al memoriei colective. Discuțiile cu cei care au folosit aceste clădiri de-a lungul timpului și recuperarea vizuală a utilizării lor au constituit punctele de plecare pentru reconstituirea unui grup uman eterogen și dispersat. Materialul documentar se constituie într-o serie de fotografii atât de arhivă, cât și recente, hărți, interviuri filmate și texte descriptive. Prezentarea în expoziție a acestor materiale vizuale, textuale sau video reflectă demersul metodologic al cercetării și are un caracter procesual.
În contraponderea acestei dispuneri experimentale a proiectului Berlin Brigade, a doua componentă a expoziției prezintă o serie de lucrări finite, foto colaje care completează viziunea despre abordarea antropologică vizuală a lui Mike Terry. Colajele alătură fragmente de arhitectură, documente, portrete într-o succesiune care dorește să păstreze coerența ansamblului imaginii, dar și să asocieze într-un mod cu totul neașteptat anumite detalii pentru un stimul suplimentar asupra procesului perceptiv.
Evenimentul face parte dintr-o serie mai largă de expoziții și conferințe, bazate pe interdisciplinaritate, inițiată de Asociația Diplomatic Art în 2017, care valorifică acele demersuri creative și de cercetare aflate la limita dintre antropologie și artă contemporană.
Mike Terry este antropolog, fotojurnalist și artist mixed media. Predă în cadrul Departamentului de Antropologie Vizuală a Freie Universität Berlin. Până la vârsta de 13 ani a crescut într-o comunitate militară americană din Germania, și anume, baza de la Heidelberg, unde lucra tatăl său. A revenit ulterior în Germania pentru a-și definitiva studiile în domeniul antropologiei. În prezent trăiește și lucrează la Berlin’’. Continuă descifrarea expoziţiei Maria Orosan-Telea.
Diplomatic Art este un proiect internațional care promovează în principal artiști din țările
care au Consulate Generale și Onorifice în Timișoara, alături de artiști din România, prima ediție având loc în anul 2014 la Timișoara.