Braconierii din Timiș, luați pe sus de mascați! Percheziții la Lovrin, Șandra și Satchinez

906

Poliţiştii au efectuat, marţi dimineaţă, percheziţii la mai multe adrese din Timiş, la persoane suspectate de braconaj. Până în prezent, au fost găsite şase arme ilegale şi sume de bani.

Percheziţiile s-au desfășurat la şapte adrese din localităţile Şandra, Lovrin şi Satchinez din judeţul Timiş. Oamenii legii au găsit şase arme, patru la Lovrin şi două la Şandra, dar şi sume de bani. Armele fie erau confecţionate acasă, fie au fost aduse din străinătate.

Potrivit unor surse, persoanele suspectate au fost monitorizate timp de aproape jumătate de an, iar în urma monitorizării a rezultat că suspecţii se ocupau şi cu vânzarea cărnii de vânat, la comandă.

Opt persoane vor fi duse la audieri, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, fiind suspectate de nerespectarea regimului armelor şi muniţiei şi contrabandă.

sursa – news.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.