Braconaj cu ghinion! Pentru ce fapte, patru bărbați trebuie să plătească 40.000 de euro

565

Patru bărbați s-au crezut tari și au mers să vâneze un trofeu dar au fost prinși de polițiștii din Cluj. Acum, ei trebuie să plătească daune de 40.000 de euro.

Patru percheziții au avut loc în localitățile Gilău și Măguri Răcătău, la patru bărbați acuzați de braconaj cinegetic, uz de armă fără drept și tăinuire. Polițiștii susțin că cei patru au vânat un urs, pe care l-au tranșat și l-au împărțit. ”Au păstrat doar blana și un craniul”, spune un polițist.

Cei patru sunt acuzați că au vânat ursul pe fondul de vânătoare de la Valea Ierii, județul Cluj, fără a deține autorizație specială emisă de Ministerul Mediului.

Procurorii din Huedin au solicitat unui judecător de la Judecătoria Huedin, emiterea unor mandate de percheziție la persoanele acuzate în acest dosar. Astfel, la perchiziții, polițiștii au descoperit craniul ursului și blana acestuia, șase arme de vânătoare, o altă armă neletală, două cartușe cu glonț, deținute ilegal, 6.500 de euro, 1.400 de lei, două trofee de căprior”.

Toate aceste bunuri, mai spun polițiștii clujeni au fost ridicate și urmează a se face alte cercetări pentru a se stabili legalitatea deținerii acestor bunuri.

sursa: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.