-0.9 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Bookfest aduce primăvara cărților la Timișoara

De pe 4 aprilie, Salonul de Carte Bookfest vă așteaptă la Centrul Regional de Afaceri pentru a vă întâlni cu unele dintre cele mai importante personalități ale lumii culturale: Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Șerban Foarță, Cristian Tudor Popescu, Radu Paraschivescu, Sebastian Lăzăroiu, Tatiana Niculescu, Dan Pavel, Mircea Mihăieș, Marcel Tolcea, Smaranda Vultur și mulți alții. 
Editurile prezente vor avea reduceri și de 80%, o ofertă variată de domenii și prețuri pentru toate buzunarele. Salonul de Carte Bookfest Timișoara, ajuns la a opta ediție, va deschide porțile timp de patru zile, la Centrul Regional de Afaceri (Bulevardul Eroilor de la Tisa, nr. 22), în perioada 4 – 7 aprilie, cu o ofertă de excepție: peste 25.000 de volume și reduceri între 10 și 80%, cărți pentru copii, auxiliare educaționale, dar și o gamă variată de titluri pentru toate gusturile și interesele.
Programul evenimentelor va cuprinde întâlniri de marcă, lansări de carte și sesiuni de autografe la care vor participa cele mai importante personalități culturale ale literaturii române ale momentului.

 

Vor fi prezenți peste 30 de expozanți, printre care cele mai importante edituri din RomâniaALL, Arco Iris, Ars Longa, Art, Brumar, Casa, Corint, Curtea Veche Publishing, Datagroup, Gama, Gremiul Levantin, Editura Universității de Vest, Editura Universității din București, Hasefer, Herald, Humanitas, Humanitas Fiction, Litera, Nemira, Niculescu, Nomina, Paralela 45, Polirom, RAO, Ratio et Revelatio, Trei distribuitori de carte precum Astro, Okian și librăriile „Cartea de Nisip” și „La Două Bufnițe” din Timișoara, distribuitori de muzică (Byton), dar și distribuitori de jocuri interactive pentru copii precum Happy Color, Lex Grup și Ludicus Games.

Editurile Humanitas și Humanitas Fiction vor fi prezente la Bookfest Timișoara cu peste 800 de titluri, cu reduceri de circa 10% față de prețul de listă. Totodată, editura Humanitas a pregătit pentru iubitorii de carte și întâlniri cu personalități culturale de renume precum Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Radu Paraschivescu și Tatiana Niculescu.

Vizitatorii vor putea găsi la stand și noi titluri apărute la Humanitas Fiction, în colecția Raftul Denisei,precum: Hemingway și cu mine de Paula McLain, Fiica ceasornicarului, de Kate Morton și Răzbunarea iertării, de Eric-Emmanuel Schmitt, volume ce vor fi lansate duminică la spațiul de evenimente Bookfest.

Editura Polirom va fi prezentă la această nouă ediţie a Bookfest Timişoara cu peste 600 de titluri cu reduceri de 25%şi cu importante lansări de carte și sesiuni de autografe, aducând sâmbătă și duminică în faţa cititorilor timişoreni nume precum:Cristian Tudor Popescu, Sebastian Lăzăroiu și Dan Pavel. Printre noile cărți disponibile la stand se numărăvolumele Tânăra cu părul alb. Misterul Nabokov, cea mai recentă carte a autoarei Aurora Liiceanu, Părinţi, de Diana Bădica și Olga, de Bernhard Schlink.

Editura Curtea Veche Publishing vine la Bookfest Timișoara cu aproximativ 350 de titluri.  Toate cărțile disponibile la stand vor avea reducere, aceasta ajungând și pânăla 82% la unele titluri. Printre noile titluri recomandate de editură se află volumul Asimetric, de Lisa HallidayCarte aflată printre cele mai bune zece titluri ale anului 2018 în clasamentele Times și The New York Timesdar și cartea Forma Gustului, de Laura Cosoi.

Editura Niculescu îi va întâmpina pe vizitatori cu aproximativ 1.000 de titluri, inclusiv titluri Oxford University Press, reduceri, pachete promoţionale dar și o tombolă cu premii în valoare de 200 de lei. Una dintre noile cărți pe care cititorii le vor putea găsi la stand este Bazaconii… adevărate din știinta și tehnologie, a autorului american Andrew Masterson. Volumul explorează lumea din jur, folosindu-se de perspectivele mai năstruşnice ale cercetării ştiinţifice şi tehnologice.

Editura Nemira va fi prezentă la această ediție cu peste 20% general și 35% la pachete dar și o selecție de titluri la 5, 10 și15 lei. Printre noutățile ce vor putea fi găsite la stand se vor afla  Madam Picasso, de Anne Girard, și volumul de science-fiction Aurora, al autorului american Kim Stanley Robinson.

Editura Art aduce la Bookfest Timișoara  peste 800 de titluridar și reduceri cuprinse între 20 și 50% față de prețul de raft.Dintre  titlurile recent apărute la editură se vor putea găsi volumele Cântecul lui Solomon de Toni Morrison sau Arta de a avea întotdeauna dreptate, de Arthur Schopenhauer.

La standul editurii Corint, cititorii vor putea răsfoi peste 400 de titluri cu preț redus de până la 25%. Cei mici vor putea găsi la stand noi cărți precum Călătorie în lumea minunată a animalelor sălbatice, de Steve Parker și Bondărel și iubirea de Britta Sabbag, Maite Kelly și  Joelle Tourlonias.

Programul complet al evenimentelor va putea fi consultat în curând pe pagina www.bookfest.ro.

La fel ca la toate evenimentele Bookfest, intrarea publicului va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la toate evenimentele programate pe durata acestuia.

Programul de vizitare va fi următorul: joi — 10:00 – 20:00; vineri — 10:00 – 20:00; sâmbătă 10:00 – 20:30; duminică — 10:00 – 20:00.

Salonul de Carte Bookfest Timișoara este organizat de Asociaţia Editorilor din România sub egida Federației Editorilor din România.

Bookfest este cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă. La Salonul Internațional de Carte Bookfest de anul trecut  (București, 30 mai – 3 iunie 2018) au fost prezenți circa 150 de expozanți, programul celor cinci zile cuprinzând peste 400 de evenimente, de la lansări şi dezbateri până la proiecţii cinematografice şi evenimente interactive. Invitatul de onoare al acestei ediții a fost Statele Unite ale Americii. La edițiile internaționale anterioare țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel și Suedia.

Salonul de Carte Bookfest are ediții locale în Timișoara, Cluj-Napoca, Tîrgu Mureș, Iași, Brașov și o altă ediție internațională la Chișinău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un colectiv de la UPT a realizat o statuetă care se mișcă, pentru a sărbători 35 de ani de la Revoluție

O statuetă care se poate mișca, fără a fi angrenată de mecanisme – intitulata DEȘTEPTAREA - a fost proiectată și realizată de un colectiv...

Integrare educațională non-formală prin programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, dedicat cultivării motivației de a învăța

Universitatea de Vest din Timișoara a lansat începând cu anul universitar 2024-2025, programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, program care constă în derularea de activități...

Citește și :