4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Bolnavii internați în spitalele din vestul țării nu vor mai suferi de foame!

Că hrana care se asiguă în prezent pentru bolnavii internați în spitalele din România, implicit cele din Banat, este insuficientă, prost gătită și livrată după un orar improrpiu s-a scris și probabil se va mai scrie. Am semnalat și noi, recent, situația de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă – Timişoara, unde managerul Marius Craina a reziliat contractul cu firma de catering care asigura hrana pacienților, pentru modul total impropriu de funcționare.

Bolnavii internați în spitalele din România fac foamea pentru că mâncarea este proastă și insuficientă sau își aduc de-ale gurii de acasă din cauză că alocaţiile de hrană pentru pacienţi au rămas la aceeași valoare de opt ani. Actualele tarife, care variază între 7 lei şi 13 lei pentru bolnavii adulţi şi 1,8 lei şi 14,5 lei pentru copii, pe categorii de vârstă şi afecţiuni, au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 429/16 aprilie 2008, potrivit news.ro.

Situația s-ar putea schimba, în bine din… toamnă, prin creșterea valorii acestora. Astfel, din octombie, spitalele pot să crească alocațiile de hrană pentru pacienți, în funcție de afecţiunile pentru care sunt internaţi între 7 şi 19,4 lei pentru adulţi şi între 5 şi 17,5 pentru copii. Fondurile suplimentare vor fi asigurate din veniturile proprii ale unităţilor sanitare, finanţate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Asta, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern supus dezbaterii publice.

Propunere legislativă a avut la bază calculul făcut de medicii specialişti nutriţionişti de la Institutul de Nutriţie şi Boli Metabolice, Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului şi alte institute de specialitate, respectiv spitale, precum şi indicele preţurilor de consum la mărfuri alimentare, în perioada mai 2008 – iunie 2016, de 108,12%.
Iată care ar fi noile valori ale alocațiilor de hrană pentru bolnavii din spitale, așa cum rezultă din proiectul legislativ: alocaţia de hrană zilnică pentru pacienţii cu TBC şi HIV/ SIDA adulţi ar putea creşte la 16 lei, iar pentru copii – la 15 lei, pentru bolnavi cu hepatită şi neoplazicii adulţi – la 15 lei, iar pentru copii – la 16,4 lei, pentru bolnavi cu diabet adulţi – la 15 lei, iar pentru copii – la 17,5 lei, pentru pacienţii arşi – la 15 lei, iar pentru alţi bolnavi adulţi – la 10 lei, pentru lăuze – la 15 lei, pentru bolnavi în leprozerii – la 11 lei, pentru cei cu hemodializă – la 9 lei, pentru bolnavul psihic şi cel cu internare obligatorie – la 12 lei, iar pentru cei internaţi în staţionare de zi – la 7 lei.

Tototdată, alocaţia ar putea să crească la 10 lei pentru nou-născuţi, prematuri, în maternităţi sau compartimente, alimentaţi artificial, pentru nou-născuţi prematuri alimentaţi natural – la 5 lei, pentru copii până la trei ani – la 10 lei, iar pentru copii între 3 şi 16 ani – la 12 lei.

De asemenea, proiectul mai prevede ca alocaţia pentru o raţie de 0,500 litri de lapte distribuit prin unităţile sanitare care se acordă în completarea alimentaţiei naturale să fie de 3 lei, alocaţia de hrană pentru însoţitori ai bolnavilor internaţi în unităţi sanitare să fie de 7 lei, iar pentru bolnavi străini internaţi la Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie să fie o alocaţie de hrană de 19,4 lei.

Să nu uităm însă un amănunt extrem de important: în această toamnă se vor organiza alegeri generale, pentru Parlamentul României, iar proiectul de Hotărâre de Guvern privind majorarea alocației zilnice de hrană pentru bolnavii internați în unitățile sanitare din țară pare a se înscrie în puzderia de inițiative legislative pentru sfârșitul de an. Ori de la teorie la practică, mai ales în România, este o cale destul de lungă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Poliția Locală a primit colindători

Perioada Sărbătorilor de iarnă reprezintă cel mai bun prilej de a împărți bucurie prin cântec, prin zâmbete și prin cuvinte frumoase celor cărora colindătorii...

Un bărbat de 31 de ani a ajuns la spital în urma unui accident petrecut pe o șosea din Timiș

Un accident s-a petrecut între localitățile Șoșdea și Tomnatic. Un soșer cu vârsta de 31 de ani a pierdut controlul volanului, a ieșit de...

Citește și :