Bolile parazitare se înmulțesc odată cu încălzirea globală! Foto – Video

288

Timp de trei zile, la Timișoara, nu a putut pătrunde nici cel mai mic microb ori virus ce ar fi putut afecta sănătatea omului sau a unui animal.

În primitorul centru de conferințe al casei Adam Muller Gutenbrun are loc cea de-a treia Conferință Euro-Regională de Zoonoze Parazitare. Chiar dacă numele sună neobișnuit pentru cineva nespecialist, este vorba de chestiuni foarte serioase ce afectează în egală măsură sănătatea oamenilor și a animalelor. Sunt boli parazitare ce pot interfera între om și animal și pun în pericol sănătatea și chiar viața ambelor categorii.

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Regele Mihai I” din Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, tot de la noi din oraș, sunt ambele coorganizatoare ale acestui eveniment științific de înalt nivel unde au fost invitați medici umani și veterinari, ingineri zootehniști, studenți de la ambele universități și specialiști din serviciile de supraveghere alimentară ,ori cei ce au ca preocupare vânatul.

Paleta foarte largă de boli ce se pot transmite de la un animal sălbatic (sau chiar domestic bolnav) la om, prin paraziți este foarte largă. Și din păcate, fenomenul se amplifică foarte mult.

După cum explică profesor doctor Rareș Olaru de la UMF schimbările climatice ce presupun încălzirea globală afectează tot mai mult și zone unde până cu ani în urmă era o climă temperat continentală. Sunt mai frecvente cazurile de boli ce în trecut erau apanajul zonelor tropicale. Acum acestea sunt deja prezente în Europa. Atât prin animalele ce migrează tot mai spre nord, dar și prin masivul schimb de populații umane ce vin din regiunile calde ale lumii. Acestea vin să se adauge la bolile deja cunoscute și, oarecum stăpânite de până acum.

„Este singurul prilej în care medicina umană și medicina veterinară se unesc încercând să rezolve problema transmiterii unor boli de la animale la om, dar și de la om la animale. Din cele mai periculoase boli pot aminti că, în România există trichineloza care este cunoscută de aproape toată lumea și care se transmite de la animale la oameni, apoi este hidatidoza. Această boală este destul de frecventă în țara noastră și mult mai frecventă decât este în Europa. De asemenea, mai sunt boli noi care au apărut pe parcurs. De exemplu, așa cum sunt unele forme de filarioză și care se spune aici că este posibil să fie identificată la om. O boală mai puțin cunoscută criptosporidioza, pe care am studiat-o împreună cu profesorul Olaru… nu se cunoștea aproape nimic cu toate că există la om și la animale în proporții îngrijorătoare. Nu există neapărat animale periculoase. Dar trebuie să se respecte strict măsurile de prevenție și atunci aceste boli se pot transmite tot mai puțin”, explică fenomenul zoonozelor parazitare profesorul Gheorghe Dărăbuș, de la USAMV.

Bolile sunt mai agresive și mai răspândite la noi și prin specificul micilor gospodării de subzistență, unde fiecare taie un porc sau o oaie când are chef. În Occident, sunt doar mari ferme unde controlul medical este permanent. Animalele se abatorizează în totalitate și nu se întâlnește fenomenul de sacrificare în gospodării.

„În ce privește bolile parazitare umane, noi avem o prevalență semnificativă în populația din România. În studiile publicate se dovedește că în toxoplasmoză avem între cele mai mari prevalențe din Europa. Peste 60 la sută din populație. Se poate lua din carne sau din mediul înconjurător. Chiar de pe legume sau fructe nespălate. În cazul hidatidozei suntem o țară hiperendemică. Sunt date oficiale ale Organizației Mondiale a Sănătății. Mai mult de jumătate din cazurile raportate de trichineloză din Europa sunt de la noi. Exemplele pot să mai continue. Nu este deloc simplă situația”, trage un semnal de alarmă profesorul doctor Rareș Olaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.