Boala mâinilor murdare face ravagii lângă Timișoara. Peste 20 de copii, infestați

1950

Inspectorii de la Direcția de Sănătate Timiș supraveghează îndeaproape comuna Moșnița Nouă. Asta după ce aici s-au înregistrat mai multe cazuri de îmbolnăviri cu hepatita A sau boala mâinilor murdare.

Potrivit DSP Timiș au fost confirmate 25 de cazuri, peste 20 fiind copii. Persoanele infestate locuiesc în satul aparinător, Moșnița Veche, și provin din medii defavorizate. Alți 24 de copii din aceeași comunitate au fost vaccinați preventiv.

Virusul ar fi ajuns la copii prin apa băută de aceștia. Lichidul provine dintr-o fântână neconformă. Aceasta a fost verificată de inspectorii sanitari și închisă. Autoritățile locale trebuie acum să le ofere o alternativă de apă potabilă oamenilor din zonă.

Cazuri de hepatită A sunt înregistrate și în alte zone din țară. În Bihor, numărul îmbolnăviilor este în creștere. De anul trecut, din februarie, și până în această primăvară, erau diagnosticate peste 400 de persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.