În localitatea Sântămăria-Orlea, imediat la ieşirea din Haţeg, înspre Petroşani, pe partea stângă a drumului se găseşte Biserica reformată, clădită la sfârşitul secolului al XIII-lea. Lăcașul este construită din piatră, în stil romanic, în formă de navă, cu turn și altar în formă de cruce. Are o tribună de lemn ridicată pe stâlpi de zidărie.
Construcţia prezintă forme arhitectonice specifice trecerii de la romanic la gotic, pereţii interiori încă mai păstrând picturile murale ale iconografiei originale.
Localitatea Sântămăria-Orlea a fost atestată documentar în anul 1331, sub denumirea de „Villa Sancte Marie”.
Aşezământul de cult se află la periferia satului, vizavi de vechiul castel al familiei Kendeffy.
Biserica a fost construită din piatră brută și piatră fățuită la muchii, cu ziduri înalte, coloane şi portaluri la ferestre, tavane din lemn, sub formă de navă dreptunghiulară și o tribună adăugată în anul 1447. Altarul este rectangular, cu dimensiunile 6,24 x 6,40 m, boltit în cruce, pe ogive, cu nervuri masive care se reazemă pe console cu un decor înflorat.
Turnul bisericii are cinci etaje şi este construit în formă pătrată. Ferestrele de la primul etaj sunt gotice, iar de la ultimele, romanice. Acoperişul a fost refăcut, ultima fază de reconstrucţie a acestuia datând din 1908. Este alcătuit din patru frontoane triunghiulare din piatră și dintr-o piramidă prelungită.
Biserica prezintă caracteristicile fazei de trecere de la romanic la gotic, fază care, în arhitectura transilvăneană, s-a consumat în cea de-a doua jumătate a secolului al XIII-lea.
Formele goticului timpuriu se pot vedea în construcţia altarului dreptunghiular boltit în cruce, pe ogive, și în maniera în care a fost realizată fereastra circulară polilobă, tot de pe latura sudică a altarului, manieră trădând goticul burgund răspândit în întreaga Europă de călugării ordinului cistercian.
În interiorul bisericii, mai ales în naos şi în absida altarului, pot fi observate câteva fragmente de pictură vechi de mai bine de trei secole, realizate de restauratorul de atunci al lăcaşului de cult, Ferenc Storno, care, din ordinul Comisiunii Monumentelor Istorice de la Budapesta, a scos la lumină, în anul 1869, cele dintâi mărturii ale bogatei vestimentații murale de odinioară; alte relevee au fost executate de Imre Steindl în 1873. Ansamblul pictural ar fi fost dezvăluit, probabil, în totalitate, dacă nu s-ar fi opus membrii aceleiași Biserici Reformate.
Păstrată totuşi în condiţii destul de bune, pictura are mai multe etape de execuţie, începând cu 1311, în unele locuri fiind descoperite înscrisuri în limba latină cu data efectuării lucrării.
Pe peretele sudic al lăcașului, cu majuscule în stil gotic, citim: „HISTA ECCLESIA EST DEDICATA PRO HONORE BEATE GENITRICIS ANNO DOMINI MCCCVNDECIMO”, ceea ce înseamnă: „Această biserică a fost închinată spre cinstea Fericitei Născătoare, anul Domului 1311”.
Lăcaşul de cult de la Sântămăria-Orlea păstrează numeroase elemente bizantino-balcanice, cu împrumuturi din arta romanică și gotică, dar și cu influențe ale Renașterii. Picturile din naosul bisericii reprezintă un interesant caz de interferență stilistică, indicând ca posibilă zonă de proveniență a meșterului zona Dalmației sudice.
Mai găsim şi alte stiluri în decorul pictural al bisericii, cum ar fi cel bizantin, din absida altarului, perioadă în care familia Cândeştilor din Râu de Mori intra în posesia localităţii Sântămăria-Orlea, la vremea respectivă fiind în execuţie cea de-a treia etapă a picturilor, undeva pe la mijlocul secolului al XV-lea.
Multe din elementele decorative, dar și din cele iconografice pot fi văzute şi în exteriorul edificiului, cu precădere pe arcada portalului vestic.
O bună perioadă, biserica din Sântămăria-Orlea a funcţionat ca biserică ortodoxă, având hramul Sfânta Maria. În timp, biserica a fost ctitorită atât de românii ortodocşi, cât și de maghiarii catolici.
Chiar dacă părerile istoricilor sunt împărţite, conform elementelor arhitectonice romano-gotice, pisania latină și istoricul localității în care se găsește biserica au legătură cu comunitatea maghiară care a fost colonizată aici încă de la sfârșitul sec al XIII-lea şi pusă în slujba cetății, respectiv a Curții Regale din Hațeg. Aceasta duce la concluzia că, la început, lăcașul de cult ar fi deservit parohia locală de rit catolic, supusă, prin Arhidiaconatul Hunedoarei, Episcopiei latine din Alba Iulia.
Cum a ajuns satul Sântămăria-Orlea în posesia familiei Cândea
Între anii 1420 şi 1438 au avut loc mai multe invazii turceşti, soldate cu mari distrugeri ale Curții Regale din Hațeg, dar și cu incendierea și prădarea târgurilor și a localităților din împrejurimi, printre care și Sântămăria-Orlea. Ioan de Hunedoara, în calitate de administrator al bunurilor Coroanei Maghiare, a dăruit satul, la 15 aprilie 1447, lui Ioan, fiul lui Cândea de Râu de Mori, fiilor Cândreș, Ladislau și Nicolae și nepotului de frate al acestuia. Atunci, şi biserica satului a devenit capela familiei nobiliare.
Istoria mai vorbeşte şi despre Icoana Sfintei Treimi de deasupra intrării, care a dispărut fără urmă.
Biserica a avut diferite confesiuni, când ortodoxă, când catolică, uneori şi mixtă, în ea slujind şi preoți ortodocși, şi preot catolici. Acest lucru se poate observa atât după picturile din sec al XIV-lea, cu caracter bizantin, scrierea cu litere chirilice din altar, dar și din nișa aflată în peretele nordic al altarului, astăzi astupată, care servise, în vechime, ca proscomidiar, cât și prin existenţa unor cruci catolice în curtea bisericii.
În biserică se oficiau, în paralel, slujbe religioase ortodoxe şi catolice.
Lăcașul care a aparţinut cândva familiei nobiliare Cândea este, în prezent, loc de rugăciune pentru culturile catolice, ortodoxe, reformate, calviniste şi neoprotestante, fiind considerat una dintre minunile transilvănene, datorită vechimii și istoriei sale, precum și a trăsăturilor gotice pe care le prezintă.
Mihaela Păunescu