Lumea românească a satului a pendulat permanent între Tradiție și Modernitate, fiind slab convinsă că Noul poate să fie neapărat un factor de progres. Agricultura fiind ramura economică de bază a Țăranului, desigur că îndeletnicirea aceasta l-a ținut ombilical legat de Moștenire, ceea ce a rămas din „Băbăluc”.
Vecinătatea cu Orașul a făcut Chișoda să se lase „ispitită” de viața citadină și să-și improprieze instituții și noi moduri de existență. În contextul industrializării și a dezvoltării comerțului, apar meseriașii: Petru Ardelean – faur, Aurel Lebeniță – tinichigiu, Nicolae Popescu – croitor, Iova Moț – rotar, Iacob Lungu – faur, Toma Gheța – zidar și tâmplar, Nicolae Șchiopu – frizer, Petru Caramet – tâmplar, Ioan Păuța – mecanic, Pavel Eli – zidar ș.a.
Evident că nici agricultura și nici zootehnia nu au rămas „restante” la Economie. Chișoda avea în anul 1950 o întindere de 1.625 ha din care: 1.265 ha arabil, 185 ha pășune și 35 ha fânețe. Pământul arabil fusese cultivat astfel: 538 ha grâu, 21 ha secară, 331 ha porumb, 142 ha ovăz, 62 ha orz, 2 ha in, 4 ha cânepă, 67 ha sfeclă de zahăr, 70 ha floarea soarelui, 1 ha mazăre, 1 ha mac, 5 ha fasole, 15 ha cartofi, 3 ha viță de vie, 3 ha pomi fructiferi. În anul 1940, Chișoda avea: 179 cai, 215 vaci, 1.206 oi, 112 capre, 4 boi, 172 porci, 16 măgari și 24 familii de albine.
La începutul Secolului XX, în anul 1928, au început lucrările la Casa Națională, care a fost așezată în fața bisericii, în drumul ce duce spre Giroc. Acest lăcaș de cultură s-a edificat prin purtarea de grijă a preotului Victor Aga și a învățătorului Iosif Ciorogariu.
Problemele notariale se rezolvau în Chișoda, bineînțeles, de către notari: Ștefan Elek 1913, Kemmeny 1914-1915, Obers Bella, Milan Ognanovici, Roman Togea, Adalbert Schaff 1931, Ciril Dimitrievici 1932-1944, Stoicănescu 1944, Luminosu 1945-1947, Silviu Sarafoleanu – 1947-1949, Alexa Gheorghe 1950. Notariatul există din anul 1913.
Părinții unor copii și-au dat seama de folosul învățăturii și și-au îndrumat odraslele să urmeze unele școli „de domni”. Așa s-a născut și la Chișoda o „pătură de intelectuali”: Toma Iancovici, Adam Iancovici, Ioachim Popovici, Ioan Dumitru, Nicolae Dumitru, Marcu Popovici, Ilie Amandia, Iosif Iancovici, Toma Moise, Ioan Cărbunar, Vicențiu Ciorogariu, Toma Amandia, Iosif Adam, Ilie Amandia, Traian Ciorogariu, Paul Jivi, Iosif Ciorogariu, Nicolae Firu, Aurel Jivi, Elena Ciorogariu – învățători; Ilie Toma – medic în București; Petru Toma – procuror în Timișoara; Ioan Cocioba – învățător în Parța, Iosif Cocioba – notar în Beba Veche, Ioan Dumitru – învățător în Giroc; Rutica Rotariu și Pupi Toma – învățătoare în Satchinez; Vichentie Iancovici și Iosif Iancovici – preoți.
Comunitatea și-a „frânt”, desigur, omogenitatea prin „grefa” modernității, dar nimeni nu poate evita „mersul înainte”, chiar dacă acest lucru se face în detrimentul Trecutului „Omenos”.