Boxerul Flavius Biea va urca din nou în ring pentru meciul său cu numărul 10 la profesioniști. În 12 martie pugilistul timișorean va încrucișa mănușile la Montreal.
Flavius Biea va lua calea Canadei pentru al zecelea său meci în boxul profesionist. Cel mai valoros produs al boxului timișorean a primit confirmarea că în luna martie va lupta în cadrul unei gale la Montreal organizate de Grant Brothers Boxing.
”Cert este că în 12 martie voi boxa la Montreal. Încă nu știu pe cine voi înfrunta, mi se caută un adversar. Sunt încântat de această veste primită de la managerul meu Cristi Gănescu. Mă voi antrena acolo alături de Lucian Bute cu același antrenor”, a declarat tânărul boxer.
Meciul din luna martie ar reprezenta doar începutul unui angajament serios pentru Biea. Timișoreanul născut în Arad vrea să se stabilească în Canada, deocamdată pentru perioada următoare. În funcție de evoluția carierei sale în boxul profesionist, fostul campion mondial de cadeți are în intenție să rămână definitiv pe continentul american.
Flavius Biea a început cariera de boxer profesionist în urmă cu trei ani perioadă în care a susținut 9 meciuri, toate câștigate. În vârstă de 26 de ani, Flavius a boxat în Anglia, Germania, România și Canada. În prezent este numătul 286 mondial al categoriei semimijlocie.