1.2 C
Timișoara
duminică 24 noiembrie 2024

Biden a aruncat mănușa! Se retrage din cursa pentru președinția Americii

Președintele american Joe Biden a anunțat duminică, 21 iulie, pe fosta rețea Twitter, că a decis să se retragă din cursa pentru Casa Albă fiindcă „este în interesul partidului meu și al țării”, după o perioadă îndelungată în care a fost contestat. Decizia a venit cu patru luni înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. El a anunțat că o susține pe Kamala Harris la Casa Albă în locul său.

Kamala Harris, cele mai mari șanse de nominalizare, spune ambasadorul României în SUA Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat că evaluarea sa arată că vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, are cele mai multe şanse să fie contracandidatul lui Donald Trump după retragerea lui Joe Biden.

„Am avut o cascadă de evenimente cu totul şi cu totul excepţionale. Întâi a fost decizia Curţii Supreme privind imunitatea preşedintelui, apoi am avut dezbaterea prezidenţială televizată şi ultima şi poate cea mai importantă, tentativa de asasinat împotriva lui Donald Trump”, a spus Andrei Muraru, la Digi24, potrivit news.ro.

„Toate aceste evenimente, combinate cu rumorile care au curs de-a lungul timpului privind fragilitatea preşedintelui Biden, au condus la această decizie şi sigur, poate cel mai important eveniment pentru lumea şi societatea americană, a fost dezbaterea televizată care a arătat totuşi un preşedinte destul de fragil şi un oponent al său foarte hotărât. Şi, la acel moment, preşedintele a pierdut sprijinul presei progresiste”, a adăugat ambasadorul României la Washington, cu trimitere la New York Times şi CNN, care „au fost vârfurile de lance al acestei campanii pentru a-l forţa pe preşedinte să se retragă din cursă”.

„Evaluarea mea este că vicepreşedintele Kamala Harris are cele mai multe şanse, iar în scrisoarea preşedintelui, care a fost făcută public, se vorbeşte explicit despre vicepreşedintele său”, a conchis Andrei Muraru.

Trump, atac la Biden: Cel mai prost președinte.

Toți știau că nu e capabil Donald Trump, candidatul Partidului Republican la alegerile din 5 noiembrie, a transmis pe rețeaua sa socială, Truth Social, că Joe Biden „nu era potrivit să candideze la preşedinţie” și că „toți cei din jurul său, inclusiv medicul său și mass-media, știau că nu este capabil să fie președinte”.

„Necinstitul Joe Biden nu a fost potrivit pentru a candida la președinție și cu siguranță nu este potrivit pentru a servi (n.red. țara), și nu a fost niciodată! El a ajuns în funcția de președinte doar prin minciuni, știri false”, a scris Trump.

„Toți cei din jurul său, inclusiv medicul său și mass-media, știau că nu este capabil să fie președinte, și nu a fost. Și acum, uite ce a făcut țării noastre, cu milioane de oameni care vin peste granița noastră, total necontrolat și neavizat, mulți din închisori, instituții mintale, și un număr record de teroriști. Vom suferi foarte mult din cauza președinției sale, dar vom remedia daunele pe care le-a făcut foarte repede. Faceți America măreață din nou”, a mai scris fostul președinte al SUA.

Cu scurt timp în urmă, într-o primă reacție, Trump afirmase pentru CNN că Biden a fost „de departe cel mai prost președinte din istoria țării noastre”. Trump a susținut că vicepreședinta Kamala Harris va fi mai ușor de învins decât ar fi fost Biden.

Biden s-a răzgândit în weekend Cu o zi înainte, Joe Biden voia să rămână în cursa prezidențială, lucru anunțat și de șefa sa de campanie, dar în această după-amiază s-a răzgândit și a anunțat personalul de la Casa Albă că se retrage, a relatat Reuters.

„Aseară, mesajul a fost să continuăm cu totul, cu toată viteza înainte. Astăzi, în jurul orei 13:45, președintele a anunțat echipa sa de conducere că s-a răzgândit”, a declarat o sursă de la Casa Albă pentru Reuters, sub protecția anonimatului.

Decizia lui Joe Biden a luat prin surprindere mai mulți membri ai personalului de la Casa Albă, președintele făcând anunțul definitiv al retragerii când încă se recupera după COVID-19, la el acasă, în Delaware.

Biden o susține pe Kamala Harris la Casa Albă

La scurt timp după anunțul retragerii, președintele SUA a transmis un alt mesaj, tot pe rețeaua X, în care și-a declarat susţinerea pentru vicepreședinta SUA Kamala Harris, pe care o consideră cea mai potrivită persoană să candideze contra lui Donald Trump la alegerile din 5 noiembrie.

„Dragi colegi democrați, am decis să nu accept nominalizarea și să îmi concentrez toate energiile asupra îndatoririlor mele ca președinte pentru restul mandatului meu. Prima mea decizie în calitate de candidat al partidului în 2020 a fost să o aleg pe Kamala Harris ca vicepreședinte. Și a fost cea mai bună”, a notat Joe Biden pe Twitter.

„Astăzi vreau să îmi ofer întregul sprijin și susținerea pentru Kamala, pentru a fi candidatul partidului nostru în acest an. Democrați, este timpul să ne unim și să-l învingem pe Trump. Haideți să facem asta”, a adăugat Biden.

Joe Biden, care are 81 de ani, a transmis într-o scrisoare postată pe rețeaua X că va mai rămâne președinte până la încheierea mandatului său, adică până în ianuarie 2025.

„A fost cea mai mare onoare a vieții mele să vă fiu președinte. Și, deși intenția mea a fost să candidez la realegere, cred că este în interesul partidului meu și al țării să mă retrag și să mă concentrez exclusiv asupra îndeplinirii îndatoririlor mele de președinte pentru restul mandatului meu”, a scris Joe Biden.

Decizia a venit în contextul în care tot mai mulți democrați de top, inclusiv fostul președinte Barack Obama, au pus presiune pe el să se retragă din cursă, fiind îngrijorați că nu-l va putea învinge pe republicanul Donald Trump. Totul a plecat de la prestația sub așteptări a președintelui democrat din prima dezbatere electorală, din 27 iunie.

Mai mult, gafele repetate, inclusiv cea din ultima zi a summitului NATO de la Washington, în care Joe Biden l-a prezentat pe Volodimir Zelenski drept Vladimir Putin, au alimentat teama democraților referitoare la sănătatea sa mintală.

Casa Albă a susținut însă că Biden nu suferă de Alzheimer sau de o altă boală degenerativă, iar familia președintelui american i-a cerut să nu renunțe și să lupte în continuare. Recent, președintele american în exercițiu a transmis că el conduce lumea și că l-a oprit pe Vladimir Putin.

Biden a recunoscut totuși că este bătrân și că în seara dezbaterii cu Donald Trump a fost „epuizat”, dar a subliniat că nu va ieși din cursa pentru Casa Albă decât „dacă Dumnezeu Atotputernic ar coborî din cer” și i-ar cere asta, în ciuda îngrijorării democraţilor că va pierde alegerile din 5 noiembrie.

Dar, pe data de 17 iulie, Biden a admis pentru prima dată că ar putea să renunțe dacă ar avea o problemă de sănătate. După o zi de la acel interviu, Joe Biden a fost testat pozitiv la Covid-19.

Cine l-ar putea înlocui pe Joe Biden în cursa pentru Casa Albă

Lista scurtă de înlocuitori ai lui Joe Biden este formată din:

  • Kamala Harris – o alegere evidentă și din ce în ce mai populară în cadrul partidului, notează BBC.
  • Gretchen Whitmer, guvernatoarea statului Michigan. Ea se bucură de o popularitate tot mai mare în Midwest, iar mulți experți spun că va candida la alegerile prezidențiale din 2028
  • Gavin Newsom, guvernatorul Californiei. Apare frecvent la televiziunile americane lăudându-l pe Joe Biden. Și el este menționat ca un posibil candidat pentru 2028, dar mulți experți democrați spun că ar putea fi acum un înlocuitor pentru Biden
  • Pete Buttigieg, secretar pentru Transporturi. Aspirațiile prezidențiale ale lui sunt cunoscute. El a candidat la președinție în 2020 și este adesea prezentat drept unul dintre cei mai buni comunicatori ai administrației Biden
  • Josh Shapiro, guvernatorul statului Pennsylvania. El a înregistrat cote de aprobare ridicate de când a fost ales în 2022, într-un stat în care Donald Trump a câștigat la limită în 2016
  • JB Pritzker, guvernatorul statului Illinois. Om de afaceri miliardar și moștenitor al lanțului hotelier Hyatt, Pritzker este unul dintre cei care l-au apărat de-a lungul timpului pe Joe Biden și l-au atacat pe Donald Trump.

Sursa: https://www.libertatea.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Liberalul Marilen Pirtea a votat „pentru ca educația să reseteze societatea”

Președintele liberalilor timișoreni a votat în această dimineață pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale la secția de vot din incinta Liceului Teoretic „William Shakespeare”...

Prezența la urne în județul Timiș, la ora 9, este peste 2,5%

Deși mulți prevesteau că vremea nefavorabilă va duce la scăderea numărului celor ce vor ieși la votare lucrurile s-au potrivit altfel. Vijelia de zilele trecute...

Citește și :