Bicicliştii din Timişoara îşi dau o întâlnire în noapte, pentru o pedalare pe întuneric

535

Ora Pământului, cea mai mare mișcare de mediu din toate timpurile, este marcată și la Timișoara, în acest an. Astfel, sâmbătă, 19 martie, între orele 20.00 și 21.30, Timișoara Cycle Chic ne invită la o pedalare pe străzile orașului, după ce stingem toate luminile din casă.

Acțiunea nu are loc întâmplător după lăsatul întunericului, mai ales că, în fiecare an, numeroase instituții întrerup iluminatul în mod simbolic, timp de o oră. Tocmai de aceea, timișorenii sunt încurajați ca în loc să consume energie acasă, să dăruiască propria energie, în aer liber, printr-o plimbare pe două roți.

Ce vrem să arătăm prin această pedalare? În primul rând că alegem bicicleta pentru a ne deplasa în oraș și mașina în afara lui, nu invers sau, mai rău, folosind doar mașina în toate ieșirile noastre. În al doilea rând, această ieșire nu este una de fațadă, ci reprezintă ceea ce ne dorim să se schimbe, iar schimbarea nu poate veni decât de la noi. Nu în ultimul rând, vrem să arătăm încă o dată că bicicleta este cel mai eficient mijloc de deplasare în cazul congestiilor urbane, asigurând o viteză medie de deplasare la orele de vârf mult superioară față de automobil„, scriu pe Facebook inițiatorii pedalării din Timișoara.

 Punctul de întâlnire al participanților este Parcul Central. Pentru că pedalarea are loc noaptea, luminile și elementele reflectorizante menționate în Codul Rutier sunt obligatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.