0.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Biciclist rănit de un șofer în Banat. Ambii au părăsit locul accidentului

Un copil a fost lovit de o mașină în timp ce se deplasa pe bicicleta, joi seara, în Caransebeș. Acesta a fost rănit, însă a părăsit locul accidentului, la fel și șoferul care l-a accidentat. Un apel la 112 a anunțat însă incidentul.

„Din primele cercetări rezultă faptul că un copil de 12 ani, în calitate de biciclist, în timp ce circula pe o alee din oraș, nu s-ar fi asigurat la ieșirea pe stradă, moment în care ar fi fost acroșat de un autoturism, care circula către direcția centru. După producerea accidentului atât minorul, cât și conducătorul auto au plecat de la fața locului”, au concluzionat polițiștii.

În aceeași seara, puțin mai târziu, la sediul Poliției s-a prezentat un tânăr de 25 de ani din Caransebeș care a declarat că a condus autoturismul în cauză, în momentul producerii accidentului. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a minorului, care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul„, mai spun polițiștii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :