Bibliotecarul Avram Iancu, gata de o nouă aventură în înot

288

Bibliotecarul Avram Iancu, din Petroşani, cunoscut pentru că a traversat înot Canalul Mânecii şi a parcurs, în acelaşi fel, tot cursul Dunării, se află în faţa unei noi provocări, el anunţând că şi-a propus să stabilească un nou record la înotul de anduranţă pe fluviu, într-o sesiune care va începe, vineri dimineaţa, în amonte de Moldova Nouă şi se va încheia, câteva zeci de ore mai târziu, la Porţile de Fier I.

„Se împlinesc trei ani de când am înotat în Dunăre, stabilind o premieră mondială. Mai înainte, în 2016, am stabilit un record naţional absolut de anduranţă, 17 ore 54 de minute, şi 62 de kilometri. În acest an dificil, mi-am propus să îmi bat propriul meu record, adică să înot mai mult ca timp şi distanţă. Pentru că asta este conjunctura internaţională, voi înota acasă, pe Dunăre, în lacul de acumulare de la Porţile de Fier I. Mi-am propus să înot aproximativ 120 de kilometri”, a declarat, pentru AGERPRES, Avram Iancu.

El a estimat că în această cursă ar putea înota circa 30-35 de ore, scopul principal fiind de a-şi depăşi mai multe recorduri care îi aparţin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.