10.1 C
Timișoara
joi 28 noiembrie 2024

Beijingul îl numește nebun pe Putin și se pregătește de o schimbare în relația cu Rusia

Beijingul intenționează să își distanțeze politica externă de Moscova, temându-se de un declin al influenței economice și politice a Rusiei ca rezultat direct al invaziei dezastruoase a acesteia din Ucraina și al unei eventuale căderi a lui Vladimir Putin, scrie Financial Times, citând oficiali chinezi care au dorit să-și păstreze anonimatul și experți regionali.

Deși Vladimir Putin și liderul chinez Xi Jinping s-au angajat să consolideze legăturile bilaterale în timpul unei videoconferințe la sfârșitul lunii decembrie, surse au declarat pentru FT că neîncrederea față de liderul rus crește în eșaloanele superioare ale Partidului Comunist Chinez.

„Decizia de invazie a fost luată de un grup foarte mic de oameni. China nu ar trebui să urmeze pur și simplu Rusia”, a spus un oficial chinez sub anonimat. „Putin este nebun”, a adăugat acesta.

Potrivit surselor publicației economice britanice și contrar versiunii general acceptate a evenimentelor, China nu era la curent cu planul Kremlinului de a lansa anul trecut o invazie militară pe scară largă în Ucraina și se aștepta cel mult la o operațiune militară limitată.

În timpul unei întâlniri din 4 februarie 2022, Putin l-a informat pe Xi că Rusia „nu va exclude să ia orice măsuri posibile dacă separatiștii din estul Ucrainei atacă teritoriul Rusiei și provoacă dezastre umanitare”.

Eșecul Beijingului de a obține informații exacte cu privire la planurile lui Putin a lăsat China nepregătită pentru gestionare crizei provocate de invazie și a dus la retrogradarea viceministrului chinez de atunci al afacerilor externe, Le Yucheng, un expert de top în ceea ce privește chestiunile legate de Rusia, potrivit FT.

China speră să profite de pe urma boom-ului reconstrucției de după război

Oficiali chinezi anonimi au declarat că obiectivele Kremlinului în Ucraina sunt sortite eșecului și că Rusia va ieși din conflict ca o „putere minoră”.

Cu toate acestea, Beijingul are încă multe de câștigat din relația sa cu Kremlinul pe termen scurt, considerând apropierea sa de Putin ca pe o monedă de schimb utilă în relația sa cu Europa, au spus sursele FT.

China speră, de asemenea, să profite de pe urma boom-ului reconstrucției de după războiul din Ucraina, au spus oficialii.

Beijingul vrea să îmbunătățească relațiile cu Occidentul, iar „prietenia fără margini” cu Kremlinul nu mai pare la fel de profitabilă ca înainte.

China încearcă să îmbunătățească relațiile cu unele țări din Occident, după o perioadă în care țara s-a simțit uneori inconfortabil de izolată. În principal, Beijingul vrea să se concentreze pe legăturile cu Europa, care au fost grav afectate de sprijinul chinez pentru partenerul său, Rusia, după ce Moscova a lansat un război împotriva Ucrainei.

Din punct de vedere diplomatic, Beijingul speră că nu va deveni un dușman al țărilor din Occident. De asemenea, nu vrea să pară izolat în forumurile multilaterale ”, a declarat Yu Jie, expert în China la think tank-ul Chatham House.

„Aventura militară eșuată a Rusiei în Ucraina a redus considerabil beneficiul investiției Beijingului în relațiile bilaterale cu Moscova”, a adăugat expertul. Beijingul dă semne că s-ar implica și în eventuale negocieri de pace.

„Drumul către pace nu va fi ușor. Dar atâta timp cât se depun eforturi, perspectiva păcii va exista întotdeauna. China va continua să adere la o poziţie obiectivă şi echitabilă, să lucreze pentru unificarea comunităţii internaţionale şi să joace un rol constructiv în soluţionarea paşnică a crizei ucrainene”, a spus liderul chinez Xi Jinping.

Financial Times mai scrie că Beijingul încearcă să convingă Europa că poate ajuta la prevenirea folosirii armei nucleare împotriva Ucrainei de către Moscova.

China a fost întotdeauna împotriva folosirii armelor nucleare. Dar când Xi Jinping spune astfel de lucruri, el vrea să sublinieze o anumită distanță față de Rusia, a declarat Susan Shirk, șefa Centrului Chinezesc al Secolului XXI de la Universitatea din California, San Diego.

Sursa: https://adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un medic de excepție din Timis s-a stins. A fost fondatorul ,,Patronatului Medicilor de Familie” din județ

"Cu profund regret, Patronatul Medicilor de Familie Timis anunta trecerea in nefiinta in data de 28 noiembrie 2024 a colegului nostru, Dr. Sarbovan Vlad...

Doi tineri au incendiat o casă în Timiș, duminică în amiaza mare

Doi tineri au incendiat în miezul zilei o casă din Lenauhaim! S-a întâmplat chiar în ziua alegerilor, în jurul amiezii.  Este vorba despre o casă...

Citește și :