Bebeluș internat în stare gravă la spital, mort după ce a fost tratat cu tantum verde și paracetamol

15534
bebelus

Caz șocant la Cluj! Un copil de 2 ani a murit, joi seară, la Spitalul de Copii din oraș, după ce medicii l-au tratat timp de patru zile cu tantum verde și paracetamol, deși părinții susțineau că starea lui este foarte gravă.

Potrivit stiridecluj.ro, un apropiat al familiei a dezvăluit drama prin care trec părinții copilașului mort, după ce a fost internat în Spitalul de Copii Cluj din cauza unei „banale răceli”.

”Din păcate, sistemul nostru medical ne ucide. Joi seara, la Spitalul de Copii din Cluj, un înger de copil de 2 ani și o lună a murit de la o răceală banală. A fost tratat cu indiferență și fără medicamentația corespunzătoare. Duminică seara, familia a venit de urgență în Cluj la UPU Copii. Acolo i s-au făcut ceva analize și a fost internat. Copilașul se simțea rău, dar d-na doctor l-a tratat cu tantum verde și patacetamol intravenos. Copilul era din ce în ce mai rău, dar dânsa nu s-a obosit să mai investigheze. O rezidentă a spus că-i trebuie antibiotic, dar doctorița precizat: ”Nu este necesar”. Mama plângea disperatä că băiatul ei se simțea rău, marți dimineața, la ora 8.00 și la ora 13.00 i-a dus să-i facă aerosol”, a relatat un reprezentant al familiei pentru sursa citată.

Potrivit acesteia, copilul nu ar fi mâncat nimic timp de trei zile și a fost transferat la la terapie intensivă abia în cursul zilei de joi, după patru zile de la internare.

”Trei zile nu a mâncat nimic. După ce a mers cineva din familie și s-a certat cu ei, copilașul a fost transferat la terapie intensivă. Din păcate prea târziu. Acei medici au spus că băiatul deja are septicemie, un plămân cu apă și un rinichi blocat. Au spus că, în cazul în care copilul era tratat cu antibiotic de duminică seara, statea lui nu se agrava”, a precizat sursa citată.

În replică, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Cluj, Dr. Daniela Drăghiciu, a declarat că nu poate spune cauza decesului copilului, deoarece sunt date confidențiale, dar că acesta nu a murit din cauza septicemiei.

Medicul neagă informațiile potrivit cărora copilul ar fi murit deoarece nu a primit antibiotic mai devreme.

”Copilului i s-au administrat antibiotice când a fost cazul, nu de la inceput, pentru că nu trebuia, dar după câteva zile. Nu a murit din cauza că nu i s-au dat mai repede antibiotice, ci din cauza altor complicații. Părinții știu și ei care a fost cauza decesului, de aceea nu inteleg de ce sunt revoltați”, au precizat reprezentanții spitalului pentru Observator.

Într-o reacție pentru stiridecluj.ro, Daniela Drăghiciu a confirmat că la început copilul a fost tratat cu tantum verde și paracetamol

”Nu au fost numai acestea, ca și tratament. Tratamentul… toate acestea vor fi analizate în comisia de decese. Dacă are febră îi dau paracetamol, dacă îl doare în gât îi dau tantum verde, sunt tratamente adjutante. Chiar și la spital folosim tratamente adjutante pentru a reuși un copil să mănânce îi dai și tantum verde. În momentul prezentării în spital, nu s-a inițiat antibiotic, pentru că și atunci când dai antibiotic, acela trebuie țintit spre ceva anume. Nu toate infecțiile se tratează cu antibiotic. Știu că acești părinți sunt triști și supărați… Copilul a fost în terapie intensivă în ziua decesului. Practic el atunci a necesitat îngrijire în terapie intensivă. Boala a evoluat altfel decât la alți copii”, a mai spus Dr. Daniela Drăghiciu.

sursa – observator.tv

2 COMENTARII

  1. Da….. mai cunosc cazuri in care medici is jeguri dar vor bani asteapta plicu…. si eu in luna iulie era sa imi iau fetita intre 4 scanduri din luis turcanu spitalu de copii din timisoara de pe mana doctoritei Boia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.