Bătrânul rătăcit în munții din vestul țării a fost găsit decedat! Lipsea de două săptămâni

185

Bătrânul în vârstă de 84 de ani, din judeţul Hunedoara, care a plecat în urmă cu două săptămâmi să culeagă ciuperci în zona Iscroni, din Munţii Vâlcan, a fost găsit mort, miercuri seara, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele Asociaţiei Salvatorilor Montani din România, Sabin Cornoiu, a declarat, miercuri seara, corespondentului MEDIAFAX, că trupul neînsufleţit al bărbatului a fost găsit de localnici, în Masivul Vâlcan.

„Câţiva localnici au mers pe munte şi au găsit trupul persoanei dispărute de câteva zile, din Masivul Vâlcan. S-a deplasat la faţa locului o echipă din cadrul Serviciului Salvamont Hunedoara, formaţia Valea Jiului, care a recuperat cadavrul dintr-o zonă greu accesibilă şi l-a transportat până la baza muntelui, unde a fost preluat de IML. Era într-o zonă cu vegetaţie foarte multă, pe un pârâu, destul de departe de locul din care a plecat”, a spus Sabin Cornoiu.

Vecinii bărbatului le-au spus salvamontiştilor, în 22 mai, când a dispărut, că a plecat de dimineaţă de acasă, pentru a culege ciuperci în zona Iscroni, din Munţii Vâlcan şi nu s-a mai întors.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.

sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.