„Bătrânii” liberali Liviu Cocean şi Nicolae Bitea s-au retras. Cine le-a luat locul?

468

Liviu Cocean şi Nicolae Bitea, foşti copreşedinţi la TNL Timiş, până ieri, au îndeplinit vârsta de a trece la seniorat.

Cei doi s-au retras de la copreşedinţia de la tineret lasând locurile vacante, iar preşedinte al TNL Timiş a fost numit Ionuţ Stănuşoiu, primarul comunei Ghiroda, cel mai tânăr primar din judeţ, şi posibil şi din ţară.

La vârsta de doar 26 de ani, Stănuşoiu a reuşit să câştige cursa pentru Primăria Ghiroda, una dintre cele mai bogate commune din Timiş.

Primarul Nicolae Robu, l-a felicitat pe noul preşedinte de la TNL Timiş, spunând că în partid au făcut împreună echipă foarte bună, considerând că şi în continuare se va întâmpla la fel.

Ionuţ Stănuşoiu, a mulţumit pentru noua funcţie, spunând că responsabilităţile acum sunt mult mai mari în partid, atât ca preşedinte TNL, cât şi ca primar al comunei Ghiroda, unde consideră că a făcut o treabă foarte bună, având în continuare discuţii cu Nicolae Robu referitor la polul de creştere al Timişoarei, mai ales că Timişoara este legată de Ghiroda.

Nicolae Robu, îşi doreşte o echpă puternica în PNL, cu oameni de cuvânt, de echilibru şi loiali, pentru ca partidul să obţină rezultate pozitive în viitor, astfel ca PNL să devină cea mai mare forţă politică din ţară, şi pentru asta contează foarte mult şi poziţiile oamenilor în partid.

“Pentru că ne propunem ţinte înalte, cel mai puternic partid din Timiş, dar şi cel mai puternic pe ţară, este nevoie ca toate filialele să lupte să se ridice, pentru ca PNL să guverneze ţara, pentru binele comunităţii. De aceea e nevoie de omul potrivit la locul potrivit, să existe respect între membri, fără împroşcări cu noroi, cooperare, colaborare, bună colegialitate”, a spus Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.