Continuăm periplul nostru printre cele mai remarcabile mașinării de cale ferată produse la uzinele reșițene și expuse în aer liber la ineditul muzeu. Trebuie spus că exponatele de aici sunt din cele mai complexe și valoroase locomotive ce au circulat în România dar și în multe alte țări un au fost exportate. Muzeul din Reșița este cel mai mare e acest fel din Europa și unul din cele mai importante din lume.

Începuturile de la mijlocul secolului al XIX-lea au fost grele și a fost un efort deosebit să fie concepută și realizată în integralitate acea legendară locomotivă cu inscripția Resicza. Dar, desigur, nu a fost decât începutul timid dar plin de aplomb al unui secol de mașinării cu abur din ce în ce mai sofistiate și cu puteri tot mai mari.

O altă piesă de mare valoare din colecția muzeului reșițean este și prima locomotivă construită în România. Este vorba de întâia locomotivă cu abur proiectată și realizată în România.
Locomotiva „PRINCIPESA ELENA” este cea de-a cincisprezecea locomotivă produsă la Reșița. Este al doilea exemplar construit din prima serie cu seria 700 concepută în România. Această serie a fost dezvoltată în fabrica de locomotive deschisă la Reșița în 1920, care a fost înființată ca societatea UDR („Uzinele de Fier și Domeniile Reșița (UDR)”. Pentru văile înguste și pante abrupte ale Banatului a fost construită o locomotivă puternică și manevrabilă. Prin proiectarea ingenioasă era capabilă să ia o curbă cu raza de numai 25 de metri. Și era echipat cu un injector de abur de evacuare care crește performanța, ceea ce era neobișnuit pentru căile ferate cu ecartament îngust din aca vreme.
PRINCIPESA ELENA a fost construită în anul 1925 de către societatea „Fundația Uzinele de Fier și Domeniile Reșița (U.D.R.)” sub numărul 704.402, după ce „PRINCIPELE CAROL” a fost primul construit (704.401).

Alegerea numelui „Principesa Elena” se referă la Elena a Greciei, care s-a căsătorit cu prințul Carol, viitorul rege al României Carol al II-lea, din motive de stat, după ce căsătoria sa morganatică cu „Zizi” Lambrino a fost anulată de Curtea Supremă și de Biserica Ortodoxă a României.
„PRINCIPESA ELENA” este o locomotivă cu ecartament îngust, cu o lățime de cale de 760 mm. Are patru axe cu aranjamentul roților Dt-n2 și un total de opt roți antrenate cu un diametru al roții de 720 mm. Are 6082 mm lungime și 2800 mm înălțime. Rezervorul ei de apă are un volum de 3,5 m³, iar capacitatea de încărcare a dispozitivului ei de cărbune este de 1,1 tone. Are o greutate goală de 16,25 tone și cântărește 22 de tone când este gata de funcționare. Cazanul este echipat cu un „injector de abur de evacuare Friedmanns clasa LF”. Cazanul cu o presiune de funcționare de 12 atm și doi cilindri cu diametrul de 326 mm fiecare conferă locomotivei o putere maximă de 220 CP și o forță de tracțiune de 4830 kgf (specificație istorică „kilogram forță”, corespunzătoare la 47.366 Newtoni după terminologia de astăzi) . Tocmai carateristica ei principală (ecartamentul îngust) o făcea capabilă să se înscrie în curbe strânse cu o rază minimă de 25 de metri. Viteza maximă permisă a fost de 30 km/h.

Locomotiva cu abur românească CFF 704.209 in cadrul Muzeul Locomotivei cu Abur în aer liber Reșița este un exemplar construit la Viena pentru scopuri militare.
Locomotiva expusă CFF 704.209 este o replică a căii ferate a armatei austriece seria 3.01–24, fabricată la Viena de către StEG. Aceste locomotive aveau inițial un ecartament de 700 mm, dar unele au fost transformate pentru a fi utilizate și pe alte șine. CFF 704.209 are așa-numitul ecartament bosniac de 760 mm, care este comun în România pentru căile ferate cu ecartament îngust. Tenderul cu două osii de pe locomotiva din muzeu provine dintr-o serie diferită.

CFF 704.209 a fost construită în 1917 și astfel înainte de „PRINCIPELE CAROL” și „PRINCIPESA ELENA” (1925), dar conform numărului de funcționare 704.209 este a noua locomotivă din seria mixtă 700 folosită în Banat. Așadar, trebuie să fi fost folosit în România abia după 1925. CFF înseamnă „Căile Ferate Forestiere”, compania feroviară din România pentru căile ferate forestiere (în general linii înguste). CFF a fost o companie soră de stat a CFR, principala cale ferată de stat din România, și aflată în subordinea administrației silvice.

CFF/CFR 764.001 – Locomotivă feroviară forestieră produsă în serie
Locomotivele de acest tip, care au circulat pe căile ferate forestiere din România, erau destinate să servească expansiunii industriei socialiste a lemnului după cel de-al Doilea Război Mondial. În acest scop, din 1951 până în 1959, modelul „764-REȘIȚA” (mai târziu „764.4-REȘIȚA”) a fost produs ca locomotivă tender cu patru osii în număr mare (277 de locomotive).
Locomotivele aveau osii Klien-Lindner și puteau negocia raze de curbă deosebit de strânse de numai 30 de metri. Cu 150 CP, erau considerate o dezvoltare mai puternică a predecesoarei în mare măsură identică cu cea maghiară, cu 120 CP, care era, însă, cu 2 tone mai ușoară decât replica românească.
Primele locomotive din seria 70 au intrat în funcţiune în 1952 pentru compania de căi ferate forestiere de stat române CFF. Din 1952 până în 1959, Reșița a produs 277 de astfel de locomotive (Standard, CAPS, CFF și CFR), care au fost staționate la Târgu Mureș, Satu Mare, Alba Iulia, Turda și Sibiu și livrate și ca locomotive de fabrică. În 1933, pentru fabrica de ciment de la Cernavodă au fost construite câteva exemplare cu o lățime specială de cale de 600 mm. Din cele 20 de locomotive exportate în Republica Populară Chineză în 1958, zece aparțineau seriei 70. (Numerele de producție 3022 până la 3031, plăcuțele 11/A până la 20/A).

Locomotiva 764.101 (nr. producție: 1312) prezentată în muzeu a mers împreună cu 764.103 (nr. producție: 13121314) la MIPIC în 1952 și a fost operată acolo ca MIPIC-001 și MIPIC-002.
Locomotiva cu abur de cale ferată forestieră cu înmatricularea CFF/CFR 764.103 expusă în parcul muzeului în aer liber este o machetă soră cu CFF 764.001, care este și ea prezentată în expoziție.
A fost construit in 1952 si are aceleasi date tehnice. Ecartamentul căii este „ecartamentul bosniac” de 760 de milimetri, care este des folosit în România. Are 7,10 metri lungime, are o greutate goală de 20,5 tone și cântărește 25,8 tone gata de funcționare, inclusiv o alimentare cu apă de 2,5 m³. Un cazan cu o presiune de funcționare de 14 atm furnizează celor doi cilindri de 320 milimetri în diametru, o putere maximă de 150 CP și conferă locomotivei o forță de tracțiune de 4473 kgf. Viteza maximă admisă a locomotivei este de 30 km/h.

Locomotiva CFF 764.493 (nr. construcție 3057) expusă în muzeu a fost una dintre ultimele din seria 764 fabricate la Reșița. În 1959, a fost livrată la fabrica de ciment „Victoria Socialistă” din Turda.
Din punct de vedere structural, această locomotivă diferă ușor de exemplele CFF/CFR 764.001 și CFF/CFR 764.002 din aceeași serie 764 care au fost și ele expuse. Cu toate acestea, CFF 764.493 este afișat cu aceleași date de performanță (mai ales cu aceeași forță de tracțiune de 4473 kgf) atât pe panoul informativ din parcul de lângă locomotivă, cât și pe site-ul muzeului.

CFF 704.404 prezentat în parcul muzeului aparține unei mici serii de locomotive cu abur dezvoltate pentru căile ferate forestiere. Au fost produse doar șase modele „Anina II”, toate în 1944.
Căile ferate forestiere erau folosite pentru a transporta cheresteaua tăiată din văile laterale către fabrici de cherestea sau gări, de unde era transportată mai departe pe căile ferate cu ecartament standard.
În România, cea mai împădurită țară din Europa în epocă, cu o industrie forestieră importantă, existau numeroase căi ferate forestiere. În acest scop, România a exploatat o companie specială de căi ferate de stat în scop forestier, CFF (Căile Ferate Forestiere). Cu toate acestea, cu câteva excepții, căile ferate forestiere din România au fost toate închise în anii 1990.
Ultima cale ferată forestieră din România încă în exploatare regulată în 2023 este Calea Ferată Forestieră Vişeu ( cu celebra „Mocăniţa de pe Valea Vaserului”), care este în funcţiune din 1932. Traseul său este situat în nordul României în regiunea Maramureș, începe de la gaterul din Vișeu de Sus și duce aproape până în Ucraina. Operațiunile forestiere se desfășoară în general cu ajutorul locomotivelor diesel. Cu toate acestea, în scopuri turistice, până la cinci trenuri cu locomotive istorice și vagoane de pasageri circulă (din nou) în fiecare zi. Din 2010, calea ferată in valea Vaserului este protejat ca bun cultural românesc.

În afara acestor locomotive forestiere o preocupare constantă a specialiștilor reșițeni a fost și elaborarea unei serii de locomotive pentru scopuri industriale. Transportul uzinal era de o importanță deosebită mai ales în cazul marilor combinate siderurgice unde se impunea transportul între diferitele sectoare (uneori îndepărtate) ale aceleiași uzine.
Locomotiva CFU 14 expusă în muzeu este un exemplu timpuriu al modelului „Siderurgică”.
Această serie a fost dezvoltată în 1953 pentru calea ferată de fabrică pentru oțelării și alte fabrici industriale și pentru rețeaua de căi ferate industriale de stat CFU (Căile Ferate Uzinale) pentru a trage trenuri grele în producția de siderurgie.

Din 1954 până în 1961, combina Reșița a construit un total de 145 de locomotive.
Principalii clienți au fost oțelăriile din România, în special cele din Hunedoara (47 de locomotive) și Reșița (36 de locomotive) dar și diverse alte fabrici industriale (35 de locomotive). În plus, au fost exportate unele locomotive: 24 de locomotive în 1959 în Coreea de Nord, 2 locomotive cu ecartament special de 948 mm în 1943 în URSS și 1 locomotivă (nr. construcție: 3657) în 1960 în RDG.
Locomotiva industrială sau de fabrică expusă (CFU 29) este una dintre cele șapte de tip „Siderurgica” proiectate și construite la Reșița. A fost produsă în 1952, are ecartamentul de 1435 milimetri (ecartament standard), aranjamentul roților 1Dt-h2, o forță de tracțiune de 9.200 kgf și o viteză maximă admisă de 30 km/h. Are 10,21 metri lungime, are o greutate goală de 46 de tone și cântărește 58,5 tone când este gata de funcționare. CFU 29 aparține unei serii mici de locomotive de transport dezvoltate pentru fabricile de oțel și alte fabrici industriale pentru a transporta și manevra sarcini grele. Doar șapte modele „Siderurgica” au fost produse, toate în 1952.
CFU 30 (construcția Reșița nr. 1253/1952), locomotiva de același tip care a fost produsă imediat după cea expusă, era încă în funcțiune ca locomotivă de mină la Anina în anul 1978. Identificarea fostului CFU 30 a fost: IMA Nr. 4 (IMA = Inventarul Minier Anina).

Locomotiva expusă CFU 28 a fost construită în anul 1900 la Budapesta de către MÁVAG. Aparține seriei MÁV XIV (mai târziu MÁV 475), din care au fost produse în total 41 de exemplare între 1896 și 1909.
Primele opt au fost trimise la Calea Ferată Lupeni Petroșani și erau folosite acolo pentru transportul greu de cărbune. În 1910, unsprezece dintre aceste locomotive erau staționate la Petroșani, una la Simeria, una la Sibiu și nouă la Lugoj.
Locomotiva are ecartamentul de 1435 milimetri (ecartament standard și azi în România ca în majoritatea țărilor europene) și un diametru al roții motoare de 950 milimetri. Aranjarea roților lor este D-n2vt. Are 8,86 metri lungime, are o greutate în gol de 31,85 tone și cântărește 40,25 tone când este gata de funcționare. Un cazan cu o presiune de funcționare de 12 bar dezvoltă o forță de tracțiune de 60,33 kN cu doi cilindri și oferă o putere maximă de 592 CP. Muzeul precizează că viteza maximă admisă este „inițial de 36 km/h”, în timp ce placa de pe locomotivă însăși indică 30 km/h. Locomotiva expusă a circulat inițial sub înmatricularea CFR 475.028, adică la principala companie de căi ferate din România (CFR). Ulterior a servit drept cale ferată de lucrări sub înmatricularea CFU 28 pentru Compania română de căi ferate industriale CFU (Căile Ferate Uzinale), societate soră a CFR. Nu a fost dezafectat până în anii 1960.

Locomotiva industrială sau de fabrică expusă CFU 29 este una dintre cele șapte de tip „Siderurgica” proiectate și construite la Reșița. A fost produsă în 1952, are ecartamentul de 1435 milimetri (ecartament standard), aranjamentul roților 1Dt-h2, o forță de tracțiune de 9.200 kgf și o viteză maximă admisă de 30 km/h. Are 10,21 metri lungime, are o greutate goală de 46 de tone și cântărește 58,5 tone când este gata de funcționare. CFU 29 aparține unei serii mici de locomotive de transport dezvoltate pentru fabricile de oțel și alte fabrici industriale pentru a transporta și manevra sarcini grele. Doar șapte modele „Siderurgica” au fost produse, toate în 1952.
CFU 30 (construcția Reșița nr. 1253/1952), locomotiva de același tip care a fost produsă imediat după cea expusă, era încă în funcțiune ca locomotivă de mină la Anina în anul 1978. Identificarea fostului CFU 30 a fost: IMA Nr. 4 (IMA = Inventarul Minier Anina).
Dar cum șirul de mașinării minunate împinse de puterea aburului nu se termină aici vom mai relua acest subiect ce face deliciul copiilor de orice vârstă.