Bătrân prădat ziua în amiaza mare, în Parcul Central! Un polițist local a reușit să prindă hoțul

231

Furt în toiul zilei, la Timișoara! Un hoț a sustras borseta unui bătrânel care se afla în toaleta din Parcul Central și a fugit, dar spre ghinionul său, a fost prins la scurt timp de un polițist local care se afla în zonă.

S-a întâmplat marți, în jurul orei 13.30.

”Victima a strigat după ajutor, iar un polițist local care se afla în apropiere a auzit și a pornit în urmărirea suspectului, reținându-l la intersecția Bdului Regele Ferdinand cu Bdul Republicii.

Este vorba despre un tânăr pe nume U.D.B., de 17 ani, cu domiciliul în localitatea Utvin, iar victima sa este un bărbat de 77 de ani. Acesta din urmă avea în borsetă mai multe bunuri personale, precum acte, bani, telefonul mobil”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Tânărul urmează să fie cercetat și judecat pentru furt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.