Bătaie între părinți la un meci de fotbal pentru copii, în vestul țării

1173
bataie

Bătaie între părinți la un meci de fotbal disputat între două echipe de copii. S-a întâmplat în Arad, iar în urma altercaţiei un bărbat a ajuns la spital.

În prima variantă, povestea arată cam așa: tatăl unuia dintre copii – care deține o firmă de protecție și pază – a folosit un limbaj neadecvat, fiindu-i atrasă atenția de către două mămici ai căror copiii jucau pentru cealaltă echipă. Bărbatul, deranjat de observația celor două femei, s-ar fi răstit la ele, moment în care în apărarea celor două ar fi sărit trei bărbați.

Astfel, între cei patru bărbați a avut loc o încăierare soldată cu rănirea destul de gravă a unuia dintre părinții care au sărit în ajutorul femeilor. Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, care a suferit o fractură la mandibulă. Bărbatul a ajuns la Spitalul Județean Arad unde i-a fost acordat primul ajutor, iar a doua zi acesta a părăsit unitatea medicală pe propria răspundere, deși avea nevoie de o intervenție chirurgicală.

Pe de altă parte, bărbatul acuzat că ar fi folosit cuvinte nepotrivite spune că ar fi fost atacat de cei trei bărbați, în urma unor schimburi de replici avute cu două mămici, că acestea l-ar fi jignit și că nu se știe cine a lovit pe cine în altercație. Cert este că, spune bărbatul, și el are acte medicale de la Unitatea de Primire Urgențe, de la neurochirurgie și ortopedie, care dovedesc că el ar fi fost cel agresat.

Un echipaj de poliție a fost solicitat la fața locului, acesta aplicând trei sancțiuni contravenționale pentru provocare și participare la scandal, urmând să fie amendată și a patra persoană, deoarece la sosirea polițiștilor aceasta a plecat. Bărbatul care a suferit fractura de mandibulă are la dispoziție 90 de zile pentru a depune plângere în legătură cu cele întâmplate, la expirarea acestui termen cauza urmând să fie clasată. Potrivit reprezentanților IPJ Arad, în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru lovire și alte violențe.

sursa – dcnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.