Bătaie în stradă! Care a fost motivul disputei?

1447

Doi tineri din Caransebeș, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, au fost reținuți ieri pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere si Arestare Preventivă Caraș-Severin. Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate și restituit persoanelor vătămate.

În urma administrării probatoriului, polițiștii municipiului Caransebeș au reținut ieri pentru 24 de ore, doi tineri în vârstă de 16, respectiv 20 de ani, din Caransebeș, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În fapt, la data de 16 iulie a.c., în jurul orei 19.30, cei doi bănuiți au agresat fizic trei persoane pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Caransebeș, prin folosirea de violențe reușind să le sustragă acestora o geantă de voiaj în care se aflau mai multe produse cosmetice.

În aproximativ o oră de la săvârșirea faptei, polițiștii au reușit identificarea presupușilor autori, conducându-i la sediul Poliției pentru audieri.

Bănuiții au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Caraș-Severin, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați magistraților Judecătoriei din Caransebeș pentru luarea măsurilor legale.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit persoanelor vătămate.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.