Judecătoare, primă de pensionare: 30.000 euro. Fosta judecătoare CCR Mona Pivniceru a primit, la pensionare, o primă echivalentă cu șapte salarii de încadrare.
Judecătoare, primă de pensionare: 30.000 euro
Valoarea primei, 30.000 de euro.
Informația apare în acțiunea depusă la instanță de o altă judecătoare, dar cu grad de tribunal.
Această judecătoare cere ca și ea să primească o astfel de primă de pensionare, nu doar judecătorii Curții Constituționale.
Ea a invocat în favoarea sa, potrivit Ziarului de Iași, prevederile Statutului Magistraţilor, adoptat în 2004. Conform acestuia, „judecătorii şi procurorii cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani beneficiază, la data pensionării sau a eliberării din funcţie pentru alte motive neimputabile, de o indemnizaţie egală cu 7 indemnizaţii de încadrare lunare brute”. Dacă magistratul a decedat înainte de pensionare, indemnizaţia se acordă familiei.
La ora actuală, indemnizaţia brută a unui judecător cu rang de tribunal se ridică la aproape 29.000 lei, salariul net fiind de aproximativ 16.800 lei.
Se invocă discriminarea între CCR și celelalte instanțe
În plângerea sa, mai arată sursa citată, judecătoarea a arătat că magistraţii pensionari sunt discriminaţi faţă de cei ai CCR. Şi aceştia beneficiază de o primă la sfârşitul mandatului lor de nouă ani, echivalentă cu „doar” şase indemnizaţii nete.
Judecătoarea ieşeană Monica Pivniceru, care şi-a încheiat mandatul de judecător constituţional anul trecut, a primit astfel o primă de aproape 30.000 de euro.
Discriminarea invocată de judecătoarea cu grad de tribunal nu ţine însă de diferenţa de valoare a primei, ci de faptul că judecătorii constituţionali o primesc, iar ceilalţi, nu. Prin mai multe legi sau ordonanţe emise anual începând cu 2010 pentru echilibrarea bugetului naţional, Parlamentul a suspendat plata primelor tuturor judecătorilor, cu excepţia celor ai CCR.
De fiecare dată, formularea a fost aceeaşi: „nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă”. În şirul tipurilor de indemnizaţii a căror plată este suspendată nu a fost menţionată şi „indemnizaţia la încheierea mandatului”, de care beneficiază judecătorii CCR.
Sursa: https://defapt.ro/j
[…] Bătaie de joc fără limite la adresa românilor, din partea unor magistrați! Judecătoarea Pivnic… […]