Autoritățile județene fac planul pentru valorificarea, amenajarea, exploatare și întreținerea spațiilor din Bastionul Theresia, aflate în prezent în lucru. Jumătate din spații ar urma să găzduiască cafenele și restaurante, iar jumătate vor fi destinate activităților culturale.
„Am dorit să ne consultăm cu principalii beneficiari ai regulamentului. De la reabilitarea sa, Bastionului nu i s-a acordat niciodată suficientă atenție și energie în a-l valorifica la potențialul său maxim. Lucrăm deja de o bună perioadă de timp la regulamentul și strategia prin care ne propunem să revitalizăm viața socio-culturală. Vrem să aducem acolo cafenele și restaurante în aproximativ 50% din spații, iar celelalte să fie destinate activităților culturale. De exemplu, fostul Zambara va fi centru multifuncțional cultural, spațiul fiind unul generos, de peste 330 mp.”, a transmis vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Proteasa.
Înainte de licitații și închirieri, Bastionul va intra în reparații. „Am alocat o sumă importantă pentru reparații în acest an. Vrem să-l aducem la un nivel care să ne onoreze ca oraș, județ, în 2023. După ce trecem prin programul de Capitală Culturală, vom intra cu investiții majore, care să ne permită diversificarea tipului de evenimente pe care le putem desfășura în acel perimetru. De exemplu, vom putea să deschidem ca spațiu pietonal terasa înierbată de pe Bastion. Acolo vom avea nevoie de balustrade, alei pavate, toate făcute cu aprobarea Ministerului Culturii, respectând, dincolo de prevederile legale, și bunul-gust. Le facem după 2023, întrucât astfel de lucrări au nevoie de mult timp pentru proiectare, avizare și licitare.”
Spațiile aferente sunt compatibile și pot asigura funcțiuni pentru desfășurarea de evenimente culturale, sociale, expoziționale, servicii și alimentație publică, se menționează în draft-ul strategiei, pus la dispoziția participanților spre dezbatere. Bastionul Theresia poate găzdui evenimente (cu echipările aferente provizorii) ca: festivaluri în aer liber, evenimente de promovare de produse expoziționale (arte, modă, flori, cărți, produse culinare, etc.). Se va avea în vedere ca activitățile și evenimentele să se desfășoare în intervale de timp care să nu deranjeze vecinătățile și care să nu depășească nivelul de zgomot maxim admis pentru zonă, permis de lege, se subliniază în documentul luat în consultare.
Programarea activităților și a evenimentelor se va realiza într-o platformă digitală gestionată de aparatul de specialitate al Consiliului Județean Timiș, se mai arată în schița regulamentului. În plus, sunt interzise activitățile de jocuri de noroc și pariuri în oricare din spațiile situate în Bastion și nu este permisă prepararea în aer liber a tuturor sortimentelor culinare (mici, grătar, frigărui, etc). Sunt admise evenimente culturale și sportive (sporturi ușoare, de relaxare, de genul yoga, pilates, tai chi) pe terasa înierbată de pe Corpul A, în baza unui contract de închiriere ocazională. Specificul evenimentelor va corespunde caracterului general al monumentului și vor avea ca scop promovarea culturii, a artei și a unui stil de viață sănătos și în armonie cu mediul înconjurător.
De asemenea, draft-ul regulamentului prevede că programul de funcționare în spațiile exterioare (terase) va fi de până la ora 24:00.