3 C
Timișoara
miercuri 13 noiembrie 2024

Băsescu sare la gâtul lui Cioloş: cum poţi să stai în dreapta ta cu „plagiatorul Tobă”?

Asta îl va compromite pe Cioloş – stai cu plagiatorul Tobă la dreapta, în şedinţele de Guvern! Preşedintele Mişcării Populare, Traian Băsescu, şterge pe jos cu premierul Dacian Cioloş, cu şeful de la Interne Petre Tobă, dar şi cu ”stâlpul doctoratelor”, Gabriel Oprea.

”Avem şi o explicaţie şi asta îl va compromite pe Cioloş, până la urmă. Stai cu plagiatorul Tobă la dreapta, în şedinţele de Guvern, stai cu academicianul Curaj de la Academia de Ştiinţele Securităţii, în acelaşi Guvern, şi te faci că nu vezi că în jurul tău este o cangrenă care nu poate să facă decât rău societăţii româneşti”, a declarat Traian Băsescu.

”Stâlpul doctoratelor, Gabriel Oprea, până la mai proaspătul intrat în club Buşoi, sunt nişte figure triste ale vieţii politice româneşti, care încearcă să se definească a fi în grupul de elită intelectuală al ţării, iar ei sunt nişte prăpădiţi care copie precum elevii de liceu. (…) Curaj nu ştie cum să lase acest ghiveci neatins, ori acesta este un ghiveci al corupţiei intelectuale. Sunt nişte plagiatori fără niciun Dumnezeu!”, spunea fostul preşedinte al României.

Băsescu nu e la prima răbufnire împotriva şefului de la Educaţie: „Am discutat curajoasele măsuri ale ministrului Curaj de a îngropa povestea doctoratelor fraudate. Ceea ce domnul ministru Curaj face nu este decât să apere interesele celor care au dobândit doctoratele fără a fi avut contribuții, ci doar au plagiat. În schimb le-au folosit pentru a ajunge profesori universitari, pentru a lua 15% mai mult la salarii, pentru a se poziționa social într-o categorie pentru care nu au merite. Doctorii sunt, în general, oameni de știință. Clasa politică, Parchetele, structurile militarizate s-au umplut de doctori și nu am văzut nicio idee nouă rezultată din aceste doctorate, idee care să contribuie la progresul domeniului. Este și greu când îți plagiezi doctoratul”.

Mişcarea Populară l-a „condamnat” deja pe premierul Dacian Cioloş pentru că se dovedește a fi prizonierul partidelor care l-au votat: acceptă în guvern un ministru, Petre Tobă, dovedit de specialiști că a plagiat, echivalentul furtului intelectual!

Ministrul Educației, Adrian Curaj, a anunţat recent că schimbarea legislaţiei se va face „numai prin ordonanță de urgență. Săptămâna viitoare va fi nota în Guvern și peste două săptămâni va fi ordonanța. Sunt modificările din Legea Educației care permit tot ciclul — de la responsabilitatea și semnătura rectorului… Am corectat, demnitarii nu mai sunt tratați altfel. Deci, nu sunt povești, e realitate, e publicată modificarea. Demnitarii nu mai sunt diferiți, sunt oameni ca și noi”.

Foto: Traian Băsescu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :