Baschet pierde un club! Fără BC Timba în Super Ligă

111

Vești triste pentru baschetul timișorean: BC Timba Timișoara se retrage din prima ligă! Anunțul vine oarecum surprinzător și are legătura cu problemele financiare ale ”urșilor”.

Timișoara va rămâne cu o singură reprezentantă în elita de baschet masculin. Cel puțin un sezon după ce BC Timba și-a anunțat retragerea din stagiunea ce va demara în toamnă. Galben-negrii încheiaseră fără griji sezonul trecut, primul după revenirea în prima ligă. Bugetul incomplet pare să fie principala problemă a clubului ce a dus la această retragere a echipei de seniori. ”Urșii” au anunțat continiarea proiectului la nivelul juniorilor.

Anunțul a fost făcut în această dimineață printr-un comunicat oficial: ”Pasiunea pentru baschet ne-a unit şi a făcut din noi o mare familie numită Timba. Mai bine de 10 ani, am trecut prin multe încercări, am avut parte de suişuiri şi coborâşuri, de bucurii şi tristeţi, de succese şi eşecuri. Am reuşit, cumva, să trecem peste toate şi să mergem înainte cu convingerea că suntem pe un drum corect, uniţi de acelaşi gând: baschetul. Astăzi, din păcate, trebuie să spunem stop. Dar nu definitiv, ci doar pentru o perioadă, pentru că Timba nu va fi prezentă în Super Liga de baschet masculin în ediţia 2018-2019.

Motivul pentru care s-a luat această decizie este unul singur: situaţia financiară. Regretele noastre sunt mari, dezamăgirea pe care o provocăm celor care au fost alături de noi – la fel de mare, dar nu avem altă soluţie. Timba, însă, nu moare. Timba merge mai departe cu grupele de copii şi juniori, pe aceleaşi principii pe care ne-am bazat mereu, fără compromisuri care să ne transforme în ceva ce nu dorim să fim. În lunile următoare, ne vom regrupa şi ne vom întoarce mai puternici! Vă mulţumim tuturor celor care ne-aţi fost alături şi ne-aţi susţinut în toţi aceşti ani. Fără voi, drumul nostru nu ar fi fost la fel de frumos”.

BC Timba este condusă de omul de afaceri Sebastian Răducanu. Într-un deceniu de existență a activat în prima și cel de-al dolea eșalon de baschet fără a reuși să intre în Top 10. Demarat ca un proiect privat nu a reușit să depășească echipa autoritățiilor locale BC Timișoara/SCM Timișoara. Din păcate nici aceasta din urmă nu are o situație roză. Datoriile mai vechi au ajuns-o din urmă și ar putea să îi pericliteze continuitate. Din unele informații există un acord pentru rezolvarea litigiului economic.

Prima ligă de baschet se reorganizează din toamnă, se va trece la unirea celor trei eșaloane într-un unul singur cu mai multe grupe valorice.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.