Continuăm povestea unui titan al muzicii secolului al XX-lea ce a reușit să pună orașul Sânnicolau Mare pe harta culturii în ciuda faptului că la noi este destul de puțin cunoscut și doar arareori este pomenit la adevărată valoare. În timpul vieții a fost prieten și colaborator al lui George Enescu. La fel ca acesta s-a inspirat creativ din vasta cultură populară a centrului european pentru a da opere ce marchează arta muzicală.

Așa cum este și firesc lecțiile temeinice de pian primite încă din copilărie l-au influențat spre a aprofunda operele celor dinaintea sa din nobila stirpe a creatorilor ca Richard Wagner, Franz Liszt ori Johannes Brahms. Nici mai modernul Claude Debussy nu este trecut cu vederea și lase trase adânci în pregătirea tânărului pianist și compozitor Bartok în timpul pregătirii sale de la Academia de Muzică. Nici cei ce au abordat un fel mai ludic și mai ușor al muzicii ca Richard Strauss nu i-au fost străini. Influența acestuia este evidentă într-una din primele sale lucrări serioase și ample: poemul „Kossuth” scris în 1904.

Nicicând nu a ascuns că are o aplecare deosebită spre ritmurile muzicale ale poporului ce se plânge de greutăți sau se bucură la sărbători. Se spune că la una din drumurile în Slovacia a auzit din întâmplare o ardeleancă fredonând o piesă știută și de Bartok din copilăria din Banat. Va fi semnalul ce a declanșat din nou din străfundurile memoriei vechea pasiune pentru arta claselor de jos.

Lăutarii centrului de Europă aveau un repertoriu fabulos îmbinând tot ce au acumulat de la diverse nații fie țigani, maghiari, români, sîrbi, slovaci. Acest întreg melanj va fi din ce în ce mai serios cercetat de Bartok începând cu anul 1905.

Împreună cu un alt mare compozitor și pedagog de seamă, prietenul său Kodaly Zoltan, realizează o culegere de muzică folclorică maghiară, românească, sârbească, croată, bulgară, turcească și nord-africană, publicată în 12 volume. Dacă pare că arta nord africană este ceva foarte îndepărtat de noi trebuie spus că la început de secol XX era o adevărată modă de a epata cu elemente din zona maghrebiană. Era ceva foarte nou și exotic dar atât de inaccesibil ca alte continente de la capătul lumii. Este la fel de puțin cunoscut că și Constantin Brâncuși a studiat și apreciat mult arta din nordul Africii pe care o asemăna oarecum cu elemente familiare lui de acasă din Oltenia.

Bartok Bela decide sa își dedice timpul studierii muzicii populare. Înregistrează și analizează cântece românești, maghiare, slovace, sârbești, bulgărești, turcești, țigănești și chiar nord-africane.

Este poate una din cele mai ample lucrări de o astfel de factură și cuprinzând o atât de vastă sursă de inspirație. Pentru a avea o imagine despre această culegere de folclor trebuie spus că are în cuprinsul său în jur de 10 000 de piese. Cei doi savanți nu doar adună folclor și-l analizează ci folosesc mijloace de înregistrare moderne pentru acea epocă așa cum erau fonografele Edison.

Biografii și cercetătorii se ocupă mult de opera și viața compozitorului, dar parcă nu prea a fost prezentat îndeajuns locul natal pe care-l vizitează în mod regulat.
Este important de știut că Bartók s-a întors în mod repetat în Sânnicolau Mare înainte, dar și după primul război mondial.

În 1903 a petrecut câteva zile la invitația prietenilor săi din oraș de pustă. Pe 13 aprilie, a avut loc primul concert public la Hotelul Vulturul Negru. Muzicianul a dorit să-și înceapă turneul european aici acasă pentru a mai alunga din emoții.
Organizatorii, în mod deosebit au rămas memoria locală domnișoarele Jurkovits, au plasat mai multe afișe în oraș. Au fost anunțați și intelectualii din satele învecinate pentru a face tot posibilul pentru a aduna cât mai mulți spectatori la debutul tânărului lor amic.

Cu o zi după memorabilul eveniment social cultural un ziar local anunța: „Béla Bartók, renumitul pianist, născut la noi în oraș … Luni seara a avut loc un concert … ce a suscitat un mare interes în zonă… Artistul a sosit miercuri în orașul nostru și a fost oaspetele casei primitoare a lui Gyula Bayer”

„Bartók s-a bucurat de un mare succes. A cântat pe un pian Bösendorfer, care a fost deținut mult timp de familia Bayer. Apoi va ajunge la Buziș și mai apoi la Oradea… Bartók a fost însoțit de mama și sora lui. Au vizitat școala fermierului și au mers la cimitir la mormântul tatălui și al celorlalte rude. Béla Bartók sa întors apoi la Budapesta pentru a-și finaliza studiile”.

Bartók Béla nu a apreciat prea mult anunțul jurnalistic considerându-l prea elogios. În special, nu a considerat un eveniment atât de mare că el a dat vechilor prieteni un concert. Dar își amintea cu drag de fiecare dată de vizitele în locurile unde a venit pe lume.

Un alt ziar local din comitatul Torontal anunță vizita muzicianului pe 22 februarie, dar și o altă vizită pe 22 martie. Au rămas consemnate în unele note locale piesele din spectacol: O Sonată de Schumann, nocturne de Chopin, Rapsodia spaniolă de Liszt, dar și fragmente de Schubert, Paganini, Saint-Saëns. Cel mai important este că are curajul să-și interpreteze și propriile compoziții ce încep să fie tot mai cunoscute. După încheierea războiului se întoarce în Sânnicolau Mare în 1919. A adunat cântece populare aici și în zonă. O altă vizita de adio a avut loc în februarie 1926 când a pregătit un turneu special pe teritoriul României.

A fost contactat de mătuși și prietenii pentru o comemorare în cimitir la mormântul tatălui său. Pentru eveniment a compus două piese speciale. Acestea respectă indicațiile muzicale moștenite de părintele său și au un stil apropiat acestuia.

Cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a maestrului autoritățile din Sânnicolau Mare s-au pregătit în mod deosebit. L-au așteptat cu multe surprize din care una ar fi fost o placă comemorativă ce ar trebui să fie amplasată pe fosta casă unde au locuit.
Nu a fost să fie. Din diverse motive evenimentul a fost amânat.

Ultimul concert al lui Bartók Béla în provincia noastră a avut loc la Timișoara în data de 2 mai 1936, cu violonistul Ede Zathureczky. Din cauza tensiunilor dintre țări ce prevesteau ascensiunea nazismului în Europa și a stării încordate pe plan internațional artistului a anulat restul de concerte ale turneului și a plecat înapoi acasă. Au participat la concertul din Timișoara prieteni apropiați din Sânnicolau Mare.

O rudă a muzicianului, Natalia Gyorgyevics Putics, își amintește despre artist: „L-am întâlnit pe Bartók. Am remarcat simplitatea sa cu părul încărunțit precum culoare unui porumbel săbatec și ochii gri-albăstrui cu o privire blajină. A fost direct și simpatic. Își aduce bine aminte de rudele noastre, deși am vorbit doar despre concert”.

Deși nu sunt singurele cele mai cunoscute piese de inspirație românească sunt celebrele „Dansuri populare românești”.

Este o suită de șase piese scurte compuse de Bartók în 1915. Iar mai apoi la numai doi ani diferență compozitorul le-a orchestrat pentru ansamblu mic. Piesele au la bază șase melodii pentru vioară strânse de Béla Bartók în peregrinările sale prin satele din Ardeal.

În 1924, Societatea Compozitorilor Români organizează un concert dedicat aproape în întregime operelor lui Bela Bartok, ocazie cu care Enescu cântă, acompaniat la pian de Bartok însuși, Sonata a II-a pentru vioară și pian a acestuia. Doi ani mai târziu, compozitorul maghiar revine la București ca pianist solist în propria Rapsodie pentru pian și orchestră – lucrare de debut – dar stârnește interes și prin alte două opus-uri pianistice ale sale, expresionistul „Allegro barbaro” și „Dansurile românești”, oferite ca supliment în același concert.

În toată perioada budapestană a continuat să funcționeze ca profesor de pian la Academia ce la consacrat între anii 1908 și 1934. Între anii 1934 și 1940 a la Academia de Științe din Budapesta în domeniul folclorului muzical.

Interesul pentru cultura populară avea să-i aducă mari neajunsuri. Cercetările vaste pe teren în Slovacia și în Transilvania aveau să fie văzute ca o lipsă de patriotism din parte autorităților de atunci ale Ungariei.

Mai mult de atât, Bartok nu aprecia deloc regimul politic care guverna atunci în Ungaria, astfel a ajuns să evite Budapesta și a refuzat să i se difuzeze muzica în Germania nazistă. Pentru ca situația politică era tensionată și nu vede o soluție pentru Europa ce devine tot mai mult un satelit al Germaniei, decide sa emigreze. Și-a trimis mai întâi manuscrisele în Statele Unite, apoi a plecat și el în 1940 la New York, unde lucrează ca profesor de pian cu venituri modeste. Între 1940-1941 a lucrat pe lângă „Columbia University” și ca profesor de muzică în New York.

Avea planuri mari pentru perioada ce va va urma războiului. În 1944 compune o sonată pentru vioară, special pentru marele violonist Yehudi Menuhin. După încheiere războiului nu mai apucă să viziteze locul în care s-a născut și nici să termine ultimele doua lucrări majore la care lucra.Vremea nu a mai avut răbdare cu maestrul. O leucemie galopantă îl va doborâ definitiv în septembrie 1945 fără să mai vadă Europa sau orașul său natal Sânnicolau Mare.