Baroque Urban – „Woman, all too woman” arta contemporană fără inhibiții Foto

442

Pentru a treia oară în Timișoara se repetă cu tot mai mare succes evenimentul ce deja a ajuns la notorietatea de a nu mai trebui prezentat în mod special.

Baroque Urban se dorește a fi un altfel de a aduce în fața publicului arta contemporană. Fără inhibiții și cu mult gust se aleg cei mai marcanți artiști ai momentului ce au ceva de spus. Organizat de Meta Spațiu și expus în spațiile generoase ale Muzeului de artă, vernisajul a avut loc miercuri seara, în fața unui aflux de public greu de închipuit.

Întreaga manifestare se află sub semnul femeii creator indiferent de modalitatea de exprimare. Sunt prezente pe simeze un număr impresionant de 35 de artiste ce au adus 120 de lucrări. Chiar de la intrarea în muzeu, iubitorul de artă este pus în gardă că este vorba de „Woman, all too woman”. Se dovedește, din nou, dacă mai era nevoie, că forța creatoare a unui artist nu stă în anii săi din actul de naștere sau în faptul că poartă fustă.

Vedeta expoziției este fără îndoială celebra Marina Abramović, ce nu odată a atras atenția sau chiar a șocat prin adevărurile pe care le prezintă prin intermediul artei. De data aceasta a adus la Timișoara un performance intregistrat la Bienala de la Veneția din 1997, unde artista sortează și tranșează nu mai puțin de o jumătate de tonă de oase de vită.

Acest Balkan Baroque se suprapune perfect peste intențiile din alți ani, când trebuie să ne reamintim de tablourile lui Fikl cu o temă asemănătoare.
Vernisajul a avut loc miercuri seara, în fața a aproximativ 500 de oameni, iar piesa centrală a evenimentului găzduit de Muzeul de Artă din Timișoara e o întregistrare după performance-ul „Balkan Baroque” susținut de artista Marina Abramović, la Bienala de la Veneția din 1997, care rulează pe trei monitoare. Timp de șase ore, artista ancurățat oase de vită, în total 512 kg, 1.500 de bucăți.

Andreea Foanene, curatorul expoziției „Woman, all too woman” crede că: „Un artist complex este un om care schimbă ceva esențial în ceilalți, un om care aduce întotdeauna ceva nou, care își asumă riscuri, care își conștientizează forța și fragilitatea, care este mereu în căutare de noi teritorii de cercetare, de chestionare, de acțiune”. Și fără tăgadă curatorul, dar și managerul Mirela Stoeac-Vladuți, ca echipă, au reușit iar să schimbe câte ceva în modul de a privi actul artistic.

Cum lista participantelor nu ar putea fi pomenită doar parțial, iată cine expune la Muzeul de Artă :
Marina Abramović, Aura Bălănescu, Josѐpha Blanchet, Elena Bobi Dumitrescu, Alina Cioară, Andra Ciocoiu, Dana Constantin, Suzana Fântânariu, Andreea Hereșanu, Emilia Jagica, Aurora Kiraly, Adriana Lucaciu, Andreea Medar, Liliana Mercioiu Popa, Jelena Micic, Doina Mihăilescu, Silvia Moldovan, Ada Muntean, Ana Maria Negara, Simona Nuţiu Gradoux, Carmen Nicolau, Marilena Preda Sânc, Florica Prevenda, Kristina Rațiu Demuth, Axenia Roşca, Linda Saskia Menczel, Eva Maria Schartmüller, Diana Serghiuţă, Alina Ondine Slimovschi, Oana Stoian, Nada Stojici, Minodora Tulcan, Agnes Varnai, Simona Vilău, Victoria Zidaru.

Expoziția este deschisă vizitatorilor timp de două luni, perioadă în care publicul va mai putea asista la o serie de evenimente, precum: conferințe, dezbateri, performance, artist talk, teatru, ateliere, tururi speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.