Bărboşii, răsfăţaţi în primul weekend din septembrie. Sâmbătă trebuie să li se facă toate poftele

269

Ziua Bărbii, o sărbătoare inedită, este marcată, sâmbătă, la nivel mondial, evenimentul fiind un bun prilej pentru site-urile internaţionale să se întreacă în sfaturi pentru bărboşi, dar şi un pretext pentru purtătorii acestor podoabe faciale să petreacă.

Ziua Mondiala a Bărbii, marcată în fiecare an în primul weekend al lunii septembrie, este un prilej ca toţi bărboşii să se adune și să sărbătorească împreună, conform site-ului dedicat acestui eveniment, worldbeardday.com.

Fiind dedicată promovării masculinității și a bărbii în special, bărbieritul este considerat o lipsă totală de respect în această zi. Totodată, conform tradiţiei, bărbaţii cu barbă trebuie să se relaxeze şi să nu ia parte la niciun fel de treburi casnice sau îndatoriri de familie.

De asemenea, membrii familiei bărbosului în cauză ar trebui să îi facă toate poftele, măcar în această zi, în onoarea podoabei sale faciale.

Originile exacte ale acestei sărbători nu sunt cunoscute, dar există unele indicii care sugerează că vikingii aveau o manifestare similară, datând din anul 800 după Christos. Evenimentul nu avea însă o dată fixă, iar uneori era celebrat de mai multe ori pe an.

Totodată, în Spania, există obiceiul ca în multe comunităţi să se organizeze o luptă între un bărbos şi un adolescent fără pilozitate facială. Oamenii se adună pentru a privi această confruntare şi sărbătoresc. Uneori, sărbătoarea este „stropită” cu alcool din belşug, iar învingatorul este de obicei bărbosul.

Pe de altă parte, în satul suedez Dönskborg se obişnuieşte ca bărbaţii fără barbă să fie scoşi din comunitate în această zi şi obligaţi să petreacă 24 de ore în pădurea din apropiere. Când revin din micul exil, comunitatea dă foc unor efigii înfăţişându-i pe barbaţii lipsiţi de barbă.

Site-ul dedicat Zilei Internaţionale a Bărbii oferă şi câteva sfaturi despre cum poate fi sărbătorit acest eveniment. Toate sugestiile fac referire la o formă sau alta de petrecere, la care pot participa doar bărboşii, care au voie să bea, să facă grătare şi să inventeze jocuri. De asemenea, este recomandat ca la o astfel de petrecere să fie construită o piramidă umană din bărboşi, recordul actual fiind de 15 persoane.

Despre importanţa bărbilor vorbeşte şi tabloidul britanic Metro. Într-un articol publicat pe site-ul său, acest ziar prezintă şi câteva avantaje amuzante ale bărbaţilor care poartă o astfel de podoabă facială: barba ţine de cald iarna şi accentuează masculinitatea; te ajută să te faci remarcat atunci când mergi pe stradă, mai ales dacă ai mare grijă de modul în care arată; bărboşii scapă de chinul de a se bărbieri zilnic; cei care poartă barbă fac parte dintr-un club exclusivist; aparent, femeile sunt mai atrase sexual de bărboşi; este mai uşor să cerşeşti atunci când ai barbă; oamenii pot crede că faci parte dintr-o trupă rock. Dar cel mai mare avantaj al bărboşilor este, potrivit Metro, acela că sunt foarte, foarte atrăgători.

Totodată, site-ul The Huffington Post a realizat „un meniu” de bărbi, recomandându-le purtătorilor acestor podoabe faciale diferite stiluri, de la cel de „hipster”, la cel darvinist şi până la cel de patriarh greco-ortodox.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.