Marea se alinta calmă și liniștită, făcând ca totul în jur să pară desprins dintr-o carte poștală de pe vremurile când lumea, în sine, avea un cu totul alt ceas biologic. Era ca într-un tablou cu motive marine, pe care, privindu-l, îți dorești, parcă, să pătrunzi prin el, în peisajul de-un azuriu dureros de plăcut privirii.
Mediterana, la amiază, este un uriaș leneș care te ia cu el și te ademenește să te pierzi, în pofida zbaterilor tale, în largul unei mări neasemuit de frumoase. Undeva, nu departe de plaja îngustă din nordul Insulei Tassos, un pescar grec se vedea în larg, vâslind cu mișcări domoale, toropit de căldura sfârșitului de iulie.
Dimineața, la prima oră, se urca în micuța lui ambarcațiune și pornea lent, precum un Ulisse plictisit de corvoada sa cotidiană, în căutarea vietăților marine: dorade, calamari sau caracatițe, atât de căutate de turiștii veniți de pe toate meridianele lumii. Pârlit de soarele necruțător al amiezii, grecul își pregătea tacticos, într-o relație aproape senzuală cu ele, ustensilele necesare pescuitului spornic și aducător de ceva venituri apreciabile, la capătul zilei.
Omul și barca sa vopsită în alb și albastru, o imagine plină de duioșie, dar și de un soi de tristețe greu de descris în cuvinte. La capătul unui sejur de câteva zile pe insulă, l-am întâlnit, într-un final, pe marinarul între două vârste, și, privindu-i chipul bronzat puternic, cu cute adânci, formate nu atât de anii săi, cât, mai degrabă, de soarele toropitor din Tassos, am îndrăznit să intru în vorbă cu el.
Yorgos, căci așa îl cheamă pe ,,amicul” meu pierdut cu barca sa pe întinsul mării liniștite, mi-a vorbit calm, cu zâmbetul pe buze aproape tot timpul, în engleza lui ,,marinărească” despre viața pe o insulă, aparent prosperă și liniștită, dintr-o Grecie mereu uimitoare și plină de rebeliuni mistuitoare.
Mi-a spus că s-a născut la Atena, unde – greu de crezut la prima vedere – a absolvit și o facultate de inginerie cu vreo 30 de ani în urmă, dar că trăiește pe insulă de mai bine de un deceniu. Și-a lăsat, în străvechea metropolă elenă, familia, compusă dintr-o soție și doi copii, astăzi mari și ei, și a ales să-și trăiască viața pe o barcă vopsită în alb și albastru din Tassos.
,,Știu că îți vine greu să înțelegi de ce am ales o astfel de viață”, a început să mi se destăinuie bărbatul ars de soare din fața mea. ,,Însă, după ce am împlinit cincizeci de ani, am înțeles că nu mai aveam ce să caut în Atena. Nici măcar pasiunea de mic copil pentru Bătrâna Doamnă a Greciei, e vorba de Panathinaikos, nu a mai reușit să mă țină legat de capitală, a adăugat, surâzând melancolic, grecul.
Le-a spus soției și copiilor că el va ,,pluti” spre una din zecile de insule de pe întinsul Mediteranei Elene și că ei n-au decât să-l urmeze, dacă doresc.
,,Lucru pe care, se vede treaba, că nu și l-au dorit, devreme ce sunt aici, în Tassos, de unul singur, de mai bine de zece ani”, a completat Yorgos.
Mândru și curajos ca orice atenian strămutat la țărmul mării, amicul meu de ocazie a ținut să-mi mai spună, în vreme ce-și pregătea, cu o anumită eleganță în gesturi, instrumentele pentru pescuitul de a doua zi, că nu regretă nimic din deciziile sale, poate doar faptul că-și vede destul de rar copiii.
Între Tassos și Atena, e, totuși, o distanță, de mai bine de 500 de kilometri!
Altminteri, e atât de fericit că, părăsind, de ani buni, capitala, nu mai știe nimic, sau aproape nimic, de politică, de stânga sau de dreapta, de conflictele cu străinii, care au invadat în ultimii ani Atena, și de toate celelalte, vorba lui, nimicuri!
Așa încât, mi-am luat la revedere de la Yorgos cu zâmbetul pe buze, înțelegând că – în solitudinea lui aproape perfectă – grecul din Tassos pare, totuși, un om fericit. Sau măcar mulțumit de viața sa petrecută, zilnic, pe o barcă din largul Mediteranei.
El, cel puțin, și-a găsit Ithaca proprie, căutată cu atâta disperare de restul lumii.
O lume pe care Yorgos o vede, cu adevărat, doar dimineața și seara, târziu, fără urmă de regret sau fără vreo umbră de melancolie!