Bărbat împuşcat de polițiști după ce i-a atacat cu o furcă și a asmuțit un câine asupra lor

149
Un bărbat din Gorj a fost împuşcat de polițiștii chemați să-l liniștească. Bărbatul agresiv a atacat polițiștii cu o furcă și a asmuțit un câine asupra lor, transmite Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Gorj, duminică poliţiştii din Motru au intervenit în comuna Borăscu pentru aplanarea unui conflict izbucnit între o femeie și cumnatul său, care a intrat în curtea acesteia.
Oamenii legii au fost sesizați de o femeie din comuna Borăscu că un bărbat de 40 ani, cumnatul ei, a intrat cu forța în curtea casei sale și face scandal. La sosirea polițiștilor, bărbatul a devenit și mai agresiv, îndreptându-se în direcția acestora cu o furcă și provocând distrugeri la o autospecială de poliție.
De asemenea, bărbatul și-a asmuțit câinele asupra celor doi polițiști. Bărbatul a fost somat de către polițiști, aceștia trăgând trei focuri de avertisment în plan vertical și, întrucât scandalul a continuat, au tras alte cinci focuri de armă în direcția bărbatului și a câinelui. Rănitul a fost transportat inițial la spitalul din Turceni, apoi a fost transferat la Craiova. Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, fiind întocmit dosar penal pentru ultraj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.