Tentativă de omor în județul Caraș-Severin. Doi bărbați din satul Stancilova, comuna Șopotu Nou, s-au luat la harță, duminică, în jurul orei 18.00. Unul dintre aceștia a ajuns la spitalul din Reșița, după ce a fost lovit cu toporul în cap, iar celălalt a fost internat la Spitalul Municipal Timișoara, fiind împușcat cu o armă de vânătoare, scrie Express de Banat.
„Arma de vânătoare a fost găsită la 400 de metri în pădure. Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor. În prezent se fac cercetări, procurorul de caz fiind pe teren, pentru evidenţierea corectă a stării de fapt”, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.
Unul dintre bărbații răniți are vârsta de 60 ani, iar celălalt are 49 de ani. Potrivit medicilor timișoreni, starea bărbatului împușcat cu arma de vânătoare este destul de complicată. Acesta este internat la Secția de Maxilo-Faciale, are o parte din maxilar distrusă și este posibil ca unul din ochi să fie compromis. Marţi, bărbatul va fi supus unei intervenții chirurgicale complexe.